luni, aprilie 29, 2024
spot_img

CFR SA se contrazice singură în legătură cu tronsoanele feroviare recepționate

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA contrazice informațiile pe care chiar ea le-a furnizat în legătură cu tronsoanele feroviare recepționate în cursul acestui an.

Compania de infrastructură a trimis către Club Feroviar un drept la replică după ce noi am publicat articolul EXCLUSIV. 2023, anul cu ZERO kilometri de cale ferată modernizată recepționați.

În cele ce urmează, vom publica integral textul primit de la CNCF CFR SA, în care vom insera, între paranteze pătrate și cu Bold, observațiile noastre, prin care vom demonstra că avem dreptate.

„Afirmațiile din cuprinsul respectivului articol, conform cărora <Ministrul Sorin Grindeanu nu prea are cu ce se făli la final de an din punct de vedere al realizărilor din domeniul feroviar. 2023 este anul cu zero kilometri de cale ferată modernizată recepționați, potrivit unui răspuns al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA la o solicitare în acest sens trimisă de Club Feroviar> sunt tendențioase și au un singur scop, și anume de a denigra și prejudicia imaginea Ministrului Transporturilor și Infrastructurii, precum și a Companiei CNCF CFR SA.

[Comentariul CNCF CFR SA se referă la șapoul articolului nostru, în care nu este denigrată în niciun fel imaginea companiei]

În anul 2023, Ministrul Transporturilor poate susține în mod clar și fără echivoc faptul că, în sectorul feroviar obiectivele majore asumate au fost realizate, principalele tinte din PNRR 100% atinse și bugetele alocate lucrărilor finanțate din fonduri europene utlizate în proportie de peste 95%.

[Subiectul articolului nostru nu a fost absorbția fondurilor PNRR. De altfel, se poate constata lesne că în articol nu apare nicăieri sintagma <PNRR>]

Subliniem faptul că NU este în apanajul Ministrului Transporturilor recepția lucrărilor, iar aceasta nu poate fi considerată o nerealizare, așa cum subliniați.

[Într-adevăr, ministrul Transporturilor nu recepționează lucrările de cale ferată și nici nu am scris asta în articol. Însă ministrul, oricare ar fi el, se laudă cu realizările companiilor din subordine, așa cum face, bunăoară, în ceea ce privește inaugurarea tronsoanelor de autostradă, la care participă, uneori chiar alături de premier]

În ceea ce privește afirmația dumneavoastră <La începutul anului, oficialii companiei de infrastructură promiteau tăieri de panglici pentru tronsoane de linii feroviare modernizate pe o lungime de aproape 100 km, ceea ce ar fi fost un record pentru România, așa cum am scris la vremea respectivă>, considerăm că, în mod tendentios induceți publicului cititor nerealizările din domeniul feroviar și îl canalizați strict în zona recepțiilor pe anumite sectoare de cale ferată. Subliniem faptul că acest aspect este legat strict de nerealizările și termenele depășite de către Antreprenori, chiar dacă acestea au fost asumate în decembrie 2022, coroborat cu efectele în lanț datorate aprovizionării cu materiale și echipamente, urmare a pandemiei Covid și declanșării războiului din Ucraina.

[Sursa articolului de la începutul anului, disponibil AICI, la care făceam referire în articolul de ieri, a fost tot CNCF CFR SA, nu antreprenorii. Prin furnizarea răspunsului la solicitarea noastră de presă, CNCF CFR SA și-a asumat termenele de finalizare pentru tronsoanele de cale ferată respectivă. Pe de altă parte, compania de infrastructură are la dispoziție pârghii pentru a sancționa constructorii care nu respectă termenele]

În ceea ce privește recepțiile la terminarea lucrărilor de reabilitare a liniilor de cale ferată de pe secțiunea Simeria – Sighișoara, întârzierile sunt datorate în mare parte Antreprenorului lotului ERTMS, lucrările nefiind finalizate și testate, în totalitate, pentru a putea fi recepționate conform legislatiei în vigoare. Este important de precizat faptul că CFR SA a demarat procedurile de testare, fiind mobilizate toate resursele în vederea finalizării.

[În articolul incriminat, am redat, cu copy/paste, din răspunsul primit de la CNCF CFR SA, la solicitarea noastră, în care se făcea referire tocmai la nerecepționarea lucrărilor de ERTMS: <Procedurile de recepție au fost întârziate din cauza complexității lucrărilor de semnalizare și ERTMS, care necesită un timp mai lung de testare și recepție>. După cum se poate vedea, chiar și de către cei neavizați în domeniul feroviar, în răspunsul la solicitare nu se pomenea niciun fel de culpă a antreprenorului ERTMS, ci doar că aceste lucrări <necesită un timp mai lung de testare și recepție>, din cauza complexității. Abia ulterior apariției articolului, conducerea CNCF CFR SA și-a <adus aminte> că ar exista o culpă a antreprenorului]

În ceea ce privește modernizare tronsonului feroviar Gurasada – Simeria, precizăm faptul că în anul 2023 au fost deschise și date în exploatare următoarele secțiuni:

2A

Interval Bârzava Nouă – Milova – Radna (varianta nouă) = 23 km (noiembrie 2023)

Linii deschise: Milova – liniile 1 și II (1,8 km)/Radna – liniile 1 și 2 (1,8 km)

Se circulă pe tot subtronsonul de 41,912 km.

2B

Linii deschise: Săvârșin – liniile 1 și II (1,8 km)

2C

Linii deschise: Ilteu – liniile 1 și II (4 km)/Câmpuri Surduc – liniile 1 și 2 (1,8 km)

Tronson 3

Interval Ilia – Gurasada – Câmpuri Surduc = 10,5 km, fir 2

Linii deschise: Mintia – liniile 1, 2 și III (3 km)/Ilia liniile 1 și 2 (2 km)

Prin darea în exploatare a liniilor noi în paramerii proiectați, practic se asigură funcționalitatea acestora, recepțiile fiind în etapa finală, iar CFR SA a demarat în acest sens comisiile de recepție.

[În răspunsul primit de Club Feroviar de la CNCF CFR SA, pe care l-am redat, cu copy/paste, în articolul incriminat, se preciza acest lucru: <Menționăm faptul că lucrările de pe coridor sunt substanțial finalizate pe multe dintre sectoarele supuse reabilitării între stațiile Ghioroc și Simeria și au fost deschise circulației cu viteza sporită>. Însă în răspunsul primit de noi, pe baza căruia am scris articolul, nu au fost precizate tronsoanele pe care se circulă acum cu viteză sporită, informația fiind furnizată abia ulterior, în dreptul la replică]

În concluzie, considerăm că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicităm publicarea DREPTULUI LA REPLICĂ, cât și informațiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendențioase, și de natură a induce în eroare cititorii, generând totodată consecințe grave asupra imaginii societății noastre.

[Titlul articolului nu este deloc tendențios. El a fost bazat pe răspunsul dat chiar de CNCF CFR SA la solicitarea noastră, în care se preciza că în 2023 nu a fost RECEPȚIONAT niciun tronson de cale ferată modernizată: <În acest an, nu au fost efectuate recepții la terminarea lucrărilor de reabilitare linii de cale ferată>. Or, titlul articolului a transmis exact această informație: <ZERO kilometri de cale ferată modernizată recepționați>]

Solicităm publicarea prezentului DREPT LA REPLICĂ în aceleași condiții de vizibilitate ca articolul la care face referire, în cel mai scurt timp”.

[Ceea ce am și făcut].

Tronsoanele feroviare recepționate = 0 km

În concluzie, așa cum am scris și ieri, tronsoanele feroviare recepționate în cursul acestui an însumează ZERO kilometri. Foarte bine că au fost făcute unele lucrări prin care viteza trenurilor a crescut, însă una este finalizarea parțială a lucrărilor și alta recepția lor.

Așa cum v-am anunțat, vom reveni în zilele următoare cu promisiunile de inaugurări pentru 2024, tot pe baza datelor furnizate de CNCF CFR SA. Să sperăm că 2024 va fi un an mai bun decât 2023 din punctul de vedere al recepționării lucrărilor. Nici nu e greu, deoarece orice număr e mai mare ca 0.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole