marți, mai 7, 2024
spot_img

Noi anulări de trenuri pe București-Pitești, pentru lucrări la infrastructura feroviară

Începând de azi, timp de o lună, vor fi noi anulări de trenuri pe București-Pitești, pentru lucrări la infrastructura feroviară.

”La solicitarea CFR SA – managerul căii ferate, pentru realizarea unor lucrări la infrastructura feroviară de pe raza Regionalei feroviare Craiova (între Hm Stolnici și Hm Hârșești), în perioada 15 mai – 15 iunie 2023, trenurile R-E 9254 și R-E 9255 Pitești – București Nord și retur nu vor circula. Totodată, în perioada 15 mai – 15 iunie 2023, și circulația trenurilor Regio de la nivel local este afectată, la unele dintre acestea asigurându-se transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanța feroviară Stolnici – Corbu și retur. Modificările vor fi anunțate la nivel local, în stațiile CFR”, a anunțat luni SNTFC CFR Călători, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Au mai fost anulări de trenuri pe București-Pitești

Tot pentru lucrări pe intervalul de stații menționat, au mai fost trenuri anulate pe relația București-Pitești, în perioada 8 – 14 mai 2023, așa cum a scris Club Feroviar.

Până ieri au fost anulate trei trenuri, iar începând de azi nu vor circula două garnituri ale operatorului feroviar de stat.

Și tot începând de azi, se vor produce modificări în circulația trenurilor și pe Magistrala 500, după cum a anunțat CFR Călători printr-un alt comunicat. Astfel, pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Ulmeni – Buzău, în zilele de 15 şi 18 mai 2023 următoarele trenuri vor avea o durată de parcurs mai mare, cu aproximativ 20 minute:

  • IR 1658 Bacău – Bucureşti Nord
  • IR 1661 Bucureşti Nord – Iaşi
  • IC 552 Suceava – Bucureşti Nord
  • R 5011 Bucureşti Nord – Buzău
  • R 5050 Adjud – Ploieşti Sud
  • R 5014 Buzău – Bucureşti Nord.

IN THE SPOTLIGHT

Târgul de Carieră Feroviară în România, 12-14 iunie în format hibrid: fizic și online

”Târgul de Carieră Feroviară în România”, singurul târg de profil dedicat domeniului feroviar și al transportului urban pe șină, se va desfășura în format...

Ultimele Articole