marți, mai 7, 2024
spot_img

Automotor defect la Titu. Pasagerii au fost preluați de un alt tren al CFR Călători

Cei care au ales luni seara să vină pe cale feroviară de la Pitești la București și-au văzut planurile date peste cap din cauza unui automotor defect la Titu, pe secția de circulație 101.

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a informat că luni după-amiază a apărut o problemă tehnică la unul dintre automotoarele Siemens Desiro (Săgeata Albastră) ale garniturii trenului R-E 13425, în stația Titu.

Trenul R-E 13425 circulă în relația Pitești – București Nord, iar în stația Titu unul dintre cele trei automotoare s-a defectat. Toți călatorii din trenul R-E 13425 au fost preluați, la ora 20.44, de trenul R 9114, care a sosit în stația Titu, din direcția Târgoviște, se mai arată în comunicatul companiei de infrastructură.

Automotor defect la Titu. Trenul are o întârziere de 32 de minute

Trenul R-E 13425 operat de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a plecat din stația Pitești luni după-amiază la ora 16,38 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Gara de Nord din București, la ora 18,41.

Potrivit datelor publice prezente pe site-ul CNCF CFR SA, la ora publicării acestei știri trenul cu pricina avea o întârziere de 32 de minute față de programul de circulație.

IN THE SPOTLIGHT

Târgul de Carieră Feroviară în România, 12-14 iunie în format hibrid: fizic și online

”Târgul de Carieră Feroviară în România”, singurul târg de profil dedicat domeniului feroviar și al transportului urban pe șină, se va desfășura în format...

Ultimele Articole