luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Spitalul CFR Brașov, fără autorizație de incendiu

ISU făcut un control la mai multe spitale în orașul de sub Tâmpa și a depistat că Spitalul CFR Brașov, alături de alte unități spitalicești din municipiu, sunt lipsite de autorizație de securitate la incendiu.

Majoritatea spitalelor din Brașov funcționează în continuare fără autorizație de securitate la incendiu. Avocatul Poporului a publicat un raport privind deficiențele găsite de inspectorii de la ISU Brașov și a cerut Ministerului Sănătății măsuri pentru remedierea acestora, potrivit Europa FM.

Spitalul Județean, Maternitatea, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul de Copii, Spitalul de Psihiatrie și Neurologie, Spitalul CFR, toate din Brașov, dar și spitalele din Codlea, Făgăraș, Rupea si Săcele sunt cuprinse în lista unităților sanitare care funcționează fără a deține autorizație de securitate la incendiu.

Toate aceste spitale funcționează în clădiri vechi, care chiar dacă au fost renovate de-a lungul timpului, nu se încadrează condițiilor ISU pentru normele actuale de siguranță împotriva incendiilor.

Lipsa acesteia, dar și alte deficiențe constatate în timpul controalelor ISU au fost semnalate de Avocatul Poporului într-un raport adresat Ministerului Sănătății.

Nefuncționarea sistemului de detectare și semnalizare a incendiului, dar și instruirea insuficientă a personalului din spitale sunt alte aspecte des întâlnite în unitățile sanitare din județul Brașov. (D.C.)

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole