marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Se lansează Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Bani pentru calea ferată

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, elaborat de Ministerul Fondurilor Europene, va fi prezentat joi seara în cadrul unui eveniment la care participă preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban şi membrii Guvernului. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat recent că o mare parte din banii europeni prevăzuți în acest plan va merge către calea ferată.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă partidele pentru calea ferată

Planul, în valoare de peste 30 miliarde de euro, prevede investiţii şi reforme în diferite sectoare de activitate, fiind structurat pe 12 domenii prioritare. Documentul va fi supus dezbaterii publice în perioada următoare şi trebuie aprobat de Comisia Europeană.

”Ministerul Fondurilor Europene a finalizat propunerea de proiect a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe care îl lansează în consultare publică, cu participarea Excelenţei Sale Domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României, şi a Excelenţei Sale Domnul Ludovic Orban, Prim-ministrul României”, a anunţat PNL. Evenimentul va avea loc joi seara, începând cu ora 19,00. Potrivit unui anunţ al Palatului Victoria, la eveniment vor participa şi membrii Guvernului.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este un document strategic, care prevede investiţii şi refome, structurat pe 12 domenii prioritare, respectiv: sănătate, educaţie, digitalizare şi securitate cibernetică, transport durabil, combaterea schimbărilor climatice, protecţia mediului, energie, eficienţă energetică, mobilitate urbană, mediu de afaceri şi antreprenoriat, cercetare-inovare, precum şi creşterea capacităţii de rezilienţă în condiţii de criză în domeniul sanitar şi alimentar.

Aceste domenii sunt grupate pe trei piloni principali ai Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi anume: I – Tranziţia Verde şi combaterea schimbărilor climatice; II – Serviciile Publice, dezvoltarea urbană şi valorificarea patrimoniului şi, nu în ultimul rând, III – Competitivitate economică şi rezilienţă.

Investiții feroviare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vinerea trecută că, începând de anul viitor și până în 2024, vor fi făcute cât mai multe investiții în calea ferată.

Potrivit oficialului guvernamental, o mare parte din banii europeni prevăzuți în Planul de Relansare și Reziliență va merge către calea ferată. Declarația a fost făcută cu prilejul unei vizite făcute alături de prim-ministrul Ludovic Orban la Pojorâta, în județul Suceava, pe secția de cale ferată 502, unde a avut loc o lucrare demonstrativă de refacție a căii ferate cu un tren de lucru.

Concret, Planul   va cuprinde următoarele investiții feroviare și în domeniul metroului:

– 234,47 km de cale ferată modernizată/ electrificată cu un buget estimat de 2,8 mld. euro;
– 39 unități de material rulant achiziționate cu un buget estimat de 350 mil. euro;

– 11,35 km de magistrală nouă de metrou cu un buget estimat de 1,08 mld. euro;
– 50 unități de material rulant achiziționate cu un buget estimat de 500 mil. euro;

M4 – Gara de Nord – Progresu: 1,7 miliarde de euro
M6 Linia de metrou 1 Mai – Otopeni (Nord) – 620 milioane de euro
M1: Metrou Cluj-Napoca: un miliard de euro

Trenuri Metrou București (50 buc.): 500 milioane de euro

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole