spot_img
duminică, decembrie 4, 2022
spot_img

Ziua Porților Deschise la metrou. Se trece prin ”sufrageria” lui Rădoi și Artimon

Metrorex organizează vineri, 18 noiembrie 2022, Ziua Porților Deschise la metrou, eveniment care marchează 43 de ani de la punerea în funcțiune a primului tronson de transport public subteran în București.

În intervalul orar 10:00-14:00, în stația de metrou Piața Unirii 1, călătorii sunt așteptați să descopere cum funcționează “inima metroului”, Dispeceratul Central. Intrarea se face pe calea de acces din Piața Constituției a stației Piața Unirii 1 (covrigăria Luca).



Sediul USLM, în drum spre Dispeceratul Central

gruparea Artimon din USLM scandal la USLMDispeceratul Central se află la nivelul vestibulului, lângă Casieria Specială Elevi-Studenți, a precizat Metrorex, într-un comunicat.

Mai exact, cei care vor vizita Dispeceratul vor parcurge un hol din care se intră, pe primele uși, din stânga și din dreapta, în sediul Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, condus de Ion Rădoi. În paranteză fie spus, președintele USLM este de ceva vreme în conflict cu secretarul general al organizației sindicale, Marian Artimon, iar pe holul cu pricina au avut loc mai multe contre verbale între susținătorii celor două tabere. Artimon nu vrea să recunoască o decizie definitivă a instanței prin care Rădoi a scăpat de controlul judiciar în dosarul chioșcurilor de la metrou și nu mai are nicio interdicție în a-și exercita funcția de președinte al USLM.

Participanții la Ziua Porților Deschise riscă să treacă în drumul lor spre Dispecerat printr-o adunare sindicală.

Ziua Porților Deschise la metrou. Tur ghidat de angajații Metrorex

Persoanele care doresc să participe la “Ziua Porților Deschise” vor beneficia de un tur ghidat în locul de unde se coordonează atât circulația trenurilor de metrou, cât și activitățile adiacente, inclusiv lucrările din timpul nopții.

Dispeceratul Central al Metrorex funcționează în permanență de 43 de ani, având o importanță deosebită în siguranța circulației metroului bucureștean. Persoanele cu vârsta de peste 14 ani vor putea intra în Dispecerat în baza cărții de identitate. Din motive de securitate, accesul în dispecerat  se va face în grupuri de maximum 10-15 persoane, fără a fi permisă intrarea cu bagaje voluminoase (rucsacuri, genți) și obiecte interzise. Copiii vor veni însoțiți de adulți.

CITEȘTE și S-au împlinit 43 de ani de la inaugurarea metroului bucureștean, primul tronson

Ultimele Articole