Zilele Feroviare, 2019. Marin Aldea, Metrorex: Avem proiecte de 6,5 miliarde euro

Compania de transport cu metroul, Metrorex, are pregătite proiecte in valoare de 6,5 miliarde euro pentru dezvoltarea și modernizarea rețelei care împlinește în acest an 40 de ani. Metroerex ia în calcul inclusiv angajarea unor credite în condițiile în care nu va primi în întregime fondurile nerambursabile necesare.

Proiectele principale au fost prezentate joi de către Marin Aldea, directoprul general Metrorex. Care sunt „noutățile” prezentate de acesta?

Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură deschiderea circulației pe magistrala 5, secțiunea Drumul Taberei – Eroilor. „Ne-am propus sa finalizăm lucrările în decembrie 2019, stadiul fizic actual e de 90 %. Dacă îl structurăm pe cele două componente, structura este de 97 % iar la finisaje este de 85%”, a spus joi Marin Aldea. Ce planuri sunt pentru restul magistralei 5?

„Secțiunea a doua, de la Eroilor la Iancului are șase stații. Valoarea este de 651 milioane euro și e pregătită documentația pentru proiectare. Îl vom introduce în următorul program financiar pe fonduri nerambursabile”, a explicat directorul Metrorex.

Compania are și planuri de realizare a unor noi magistrale sau extinderea celor actuale. Spre autostrada A1 metroul va fi extins cu patru stații.

Pentru prelungirea magistralei 1 cu 3,7 kilometri, vor trebui cheltuiți 280 milioane euro, fără TVA.

Magistrala 2 va fi și aceasta prelungită. Pe partea de nord magistrala se va prelungi cu două stații. Proiectul are o valoare de 180 milioane euro și prevede realizarea suplimentar a 1,6 kilometri. În partea de sud magistrala se va duce cu o stație mai departe spre comuna Berceni.

Metrorex vrea să realizeze și un așa zis semi-inel sudic, între Crângași și Dristor. Aceasta ar urma să fie magistrala 8. „Semi- inelul de sud Crangași – Dristor va avea o lungime de 17 kilometri și o valoare de 1,8 miliarde euro”, afirmă Marin Aldea.

Planurile prevăd o legptură feroviară Gara de Nord – Progresul. „Alt proiect important e extinderea liniei 4 de la Gara de Nord la Progresul. Practic completăm magistrala 4. La acest moment sunt finalizate studiile de prefezabilitate și fezabilitate, cu o finanțare asigurată printr-un grant elvețian. Proiectul are 11,92 kilometri cale dublă,  13 stații, un depou și 15 trenuri. Valoarea totală este de 1,8 miliarde euro. Ne dorim ca acest proiect să intre în finanțare pe următorul cadru 2021- 2027 pe fonduri nerambursabile căci îndeplinește condițiile necesare. Finalizarea ar dura 4 ani de zile”, spune directorul general. Magistrala 7 este un alt proiect a cărui valoare va fi de 2,4 miliarde euro. Cei 26 de kilometri de rețea construiți vor lega localitățile Bragadiru și Voluntari.

Șase finaliști pentru 1 Mai – Tokyo

Marin Aldea a informat privitor la Magistrala 6 1 Mai – Aeroport Henri Coandă că au fost primite 10 propuneri, iar în final vor rămâne șase finaliști, fiind vorba de o licitația cu precalificare. Pentru lotul 2, către Aeroportul Otopeni, documentația de licitație este în faza de finalizare și urmează să fie încărcată în SEAP. Durata lucrărilor va fi de patru ani.

Alte proiecte urmărite de Metrorex privesc accesibilizarea stațiilor pentru persoanele cu handicap înlocuirea căii de rulare la magistrala 2, înlocuirea sistemului de ventilație pe primele trei magistrale, etc.

„Pentru cadrul financiar 2021-2027 avem 6,5 miliarde euro,  evident că nu vor putea fi finanțate toate aceste proiecte dar vom căuta și alte soluții, din credite eventual, și vom încerca să implementăm cât mai multe”, spune Aldea.

Cea de-a XIV-a ediţie a evenimentului Zilele Feroviare 2019 – Summit-ul de Investiţii Feroviare a reunit timp de două zile, într-un eveniment ce a integrat și o expoziţie specializată, o conferinţă internaţională, precum şi numeroase sesiuni de networking, reprezentanţi ai industriei feroviare şi ai serviciilor suport – companii, specialişti şi autorităţi.

Evenimentul a fost organizat de Club Feroviar cu sprijinul Asociaţiei Industriei Feroviare din România şi a avut loc în zilele de 8 şi 9 octombrie la Bucureşti (Hotel Radisson Blu).

Obiectivul principal a fost analiza completă a pieţei feroviare interne şi internaţionale, în cadrul unui dialog intens între strategii şi experţii sectorului feroviar, ai operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă, ai organizaţiilor internaţionale de profil şi cei ai industriei feroviare.