spot_img
joi, decembrie 1, 2022
spot_img

Încă o zi liberă pentru ceferiști. Ea este prevăzută în Statutul personalului feroviar

Legea privind Statutul personalului feroviar, care a trecut marți de votul final al Canerei Deputaților, aduce o nouă zi liberă pentru ceferiști.

zi liberă pentru ceferiști trenurile anulate în starea de urgență cu trenul după 15 mai

”Ziua Feroviarilor, sărbătorită anual la data de 16 februarie, se declară zi de sărbătoare legală pentru personalul feroviar, prin derogare de la prevederile art.139 alin.(1) din Codul muncii (articolul care stabilește lista zilelor libere legale din an – n. red.)”, se precizează în proiectul de act normativ.

În 1952, directorul Căilor Ferate Române (CFR) și sindicatele CFR au decis “ca ziua ceferistului să fie sărbătorită la 16 februarie, dată care evoca mişcarea grevistă de la Atelierele Griviţa CFR din anul 1933”. Totuși, începând din 1999, Ziua Feroviarilor se sărbătorește pe 23 aprilie.

Zi liberă pentru ceferiști, în memoria grevei de la Atelierele CFR Grivița

Greva de la Atelierele CFR Grivița a avut loc pe 16 februarie 1933. Greva a fost declanșată din cauza condițiilor din ce în ce mai precare de lucru ale ceferiștilor, în contextul Marii Depresiuni la nivel mondial, care a afectat România în mod semnificativ.

Ea s-a transformat repede într-o revoltă și a dus la ciocniri între lucrătorii de cale ferată și jandarmi, precum și la moartea a șapte persoane, între care și Vasile Roaită, un tânăr lucrător a cărui imagine a fost folosită ulterior de către propaganda regimului comunist.

Ultimele Articole