spot_img
luni, august 15, 2022
spot_img

Zeci de posturi disponibile la CFR Marfă. Doritorii lipsesc

Operatorul național de transport de marfă, CFR Marfă, are scoase la concurs peste 80 de posturi, însă numărul doritorilor este mic, în special pentru funcțiile de execuție.

Operatorul național de transport de marfă, CFR Marfă, are scoase la concurs peste 80 de posturi, din care peste 20 de posturi sunt dedicate mecanicilor de locomotivă și ajutorilor acestora.

Concursurile pentru aceste posturi se vor susține după data de 1 august, potrivit anunțurilor disponibile AICI.

Majoritatea posturilor, respectiv 65, sunt în punctele de lucru Clun și Socola unde activitatea de transport s-a intensificat odată cu creșterea cererii de transport dinspre Ucraina. Aproximativ 15 posturi sunt pentru revizori de vagoane.

În rest, posturile se găsesc la punctele de lucru din Galați, București, Craiova, Ronaț.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Doar două persoane angajate la 43 de posturi vacante

Din cele 43 de posturi de execuție vacante, până la aceasta data s-a reușit angajarea doar a unui număr de doi salariați pentru posturile de revizor tehnic de vagoane, spune o sursă din industria feroviară. „Pentru funcția mecanic și mecanic ajutor, specialitatea cea mai stringentă în activitatea de transport feroviar, dar nici pentru celelalte posturi nu s-a prezentat nimeni (…) la acest moment CFR Marfă se zbate că pestele pe uscat. Se află în situația de a putea prelua o cantitate uriașă de prestatie, dar nu are cu ce din lipsă de personal. Cu eforturi uriașe, folosind puținul personal pe care îl are în stația Suceava și care deja este extenuat, CFR Marfă este capabil să preia aproximativ 15% din volumul de mărfuri din Ucraina, față de capacitatea logistică pe care o are compania. Handicapul CFR Marfă de la acest moment cauzat de lipsa de personal este și unul dintre motivele pentru care frontiera Dornești-Vicsani are dificultăți în preluarea volumelor de transport feroviar dinspre Ucraina și sunt în permanente blocaje. Operatorii privați care activează în această frontieră, deja sunt depășiți și fac față cu greu acestor volume”, spune acesta.

 

 

 

Ultimele Articole