spot_img
duminică, februarie 5, 2023
spot_img

Zborurile aeriene cu alternativă feroviară, interzise în Franța. La noi, încurajate

UE aprobă interzicerea zborurilor aeriene cu alternativă feroviară pe distanțe scurte din Franța, dar numai pentru trei rute. Noul plan va anula zborurile interne care pot fi înlocuite cu o scurtă călătorie cu trenul.

Comisia Europeană a aprobat planul Franței de a interzice zborurile aeriene cu alternativă feroviară pe distanțe scurte, dar vor fi afectate doar trei rute, potrivit Politico.eu.

Parlamentarii francezi au votat în 2021 pentru interzicerea zborurilor interne pe distanțe scurte atunci când există o conexiune feroviară alternativă de două ore și jumătate sau mai puțin. Propunerea inițială, care necesita undă verde de la Bruxelles, urma să afecteze opt rute.

Condiții de anulare a zborurilor aeriene cu alternativă feroviară

Acum, Comisia a spus că interdicția poate avea loc numai dacă există alternative feroviare reale disponibile pentru aceeași rută – adică mai multe conexiuni directe pe fiecare sens în fiecare zi. Asta înseamnă că doar trei rute vor intra în prezent sub interdicție: călătoriile între Paris-Orly și Bordeaux, Nantes și Lyon.

Executivul UE a spus că Franța este îndreptățită să introducă măsura cu condiția ca aceasta să fie „nediscriminatorie, să nu denatureze concurența între transportatorii aerieni și să nu fie mai restrictivă decât este necesar pentru a ameliora problema”. Ar mai putea fi adăugate trei rute – între Paris Charles de Gaulle și Lyon și Rennes și între Lyon și Marsilia – dacă serviciile feroviare se îmbunătățesc.

În prezent, acele rute nu ating pragul, deoarece călătorii care încearcă să ajungă la aeroporturile din Paris și Lyon nu au o conexiune feroviară care să-i aducă suficient de devreme dimineața sau destul de târziu seara. Alte două rute propuse — de la Paris Charles de Gaulle la Bordeaux și Nantes — au fost excluse din măsură, deoarece durata călătoriei cu trenul depășește limita de două ore și jumătate.

În România avionul concurează trenul pe rute și mai scurte

Spre deosebire de Franța, în România rutele aeriene ce au alternativă feroviară nu numai că nu sunt anulate, ci dimpotrivă, se înmulțesc.

Deși la nivel european există tendințe clare de înlocuire a transporturilor aeriene poluante cu cele feroviare, oficiali locali din Brașov și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor au pus la cale curse Tarom între București și Brașov.

În plină criză climatică, directorul TAROM anunță că din 2023 vor începe zborurile pe ruta București-Brașov, o distanță de 166 de km ce poate fi parcursă în aproximativ 2-3 ore cu trenul.

Recent, Mihăiță Ursu, director general al companiei aeriene TAROM, a anunțat introducerea de la finalul anului 2023 a curselor regulate București – Brașov.

Prima aeronavă comercială care va ateriza pe pista noului aeroport din Brașov va fi una românească, aparținând TAROM”, a declarat Mihăiță Ursu, citat de presa națională, în urma discuțiilor avute la jumătatea lunii trecute cu Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov și cu Alexandru Anghel, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav.

Tarom, pierderi comparabile cu ale CFR Marfă

Dacă măsura dă bine la imagine, la nivelul veniturilor companiei va avea un impact negativ. Pentru a fi rentabilă, o cursă aeriană trebuie să fie cel puțin pe jumătate încărcată, și asta pe rute interne. La zborurile transatlantice gradul de încărcare trebuie să fie de cel puțin 90%. Pe distanța de aproximativ 200 de kilometri dintre București și Brașov, un avion nu reușește nici măcar să ajungă la plafonul de zbor de 5.000 – 10.000 de metri, în funcție de propulsie. Or, avioanele consumă cel mai mult carburant exact pe secvențele de ascensiune și coborâre.

Tarom a înregistrat în 2021 pierderi de 327 de milioane de lei față de cei 439 de lei în urmă cu doi ani, precum și datorii de 1,2 miliarde lei, în creștere față de 2020 (1,06 miliarde lei), potrivit datelor financiare transmise la Ministerul Finanțelor. Compania merge pe pierdere de ani buni, întrucât Tarom nu a mai avut profit din 2007.

Introducerea zborului are loc pe o rută ferviară pe care există nu mai puțin de 19 perechi de trenuri care circulă între București și Brașov. Miniștrii Transporturilor au pledat deseori spre introducerea unor linii aeriene interne pentru a-și face imagine publică. Citește aici mai mult despre cum a introdus Radu Berceanu zboruri între București și Craiova.

 

Ultimele Articole