vineri, august 30, 2024
spot_img

Discuție importantă pentru viitorul CFR Marfă. Ce s-a decis cu Comisia Europeană

O discuție importantă pentru viitorul CFR Marfă, societate care trebuie să returneze ajutorul de stat primit la privatizarea eșuată din 2013, a avut loc miercuri în mediul online.

viitorul CFR Marfă”Am discutat astăzi cu doamna Margrethe Vestager, comisar european pentru Concurență, despre soluționarea situației companiilor CFR Marfă și Tarom. Am stabilit ca, până săptămâna viitoare, să transmitem Comisiei Europene variantele pe care le avem în vedere pentru CFR Marfă. În cadrul videoconferinței am subliniat contribuția CFR Marfă pentru asigurarea transporturilor spre și dinspre Ucraina, de la începutul conflictului. În privința Tarom, am precizat că este aplicat deja un plan de eficientizare. Cu sprijinul Comisiei Europene, sunt convins că vom găsi soluții optime atât pentru CFR Marfă, cât și pentru Tarom. La începutul lunii iunie voi avea, la Bruxelles, o întrevedere și noi discuții aplicate cu doamna comisar Margrethe Vestager”, a scris pe contul său de Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.



Adina Vălean: decizia privind viitorul CFR Marfă e la latitudinea autorităților române

Comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, a declarat recent cu prilejul unei vizite la București că soarta CFR Marfă se află la latitudinea autorităților române, care trebuie să ia cele mai bune decizii de restructurare. Ea a făcut apel la toată lumea să privească situația dinspre piață, nu dinspre companie.

”Ne aflăm în fața ineficienței unei companii care a primit ajutoare de stat succesive. Mi se pare foarte important ca statele membre (ale Uniunii Europene – n.red.) să implementeze Pachetul 4 feroviar. Dacă am avea o piață concurențială pentru transportul de mărfuri, nu ar mai conta despre ce operator este vorba. Nu doar în România, ci în multe state membre, există un reflex de sprijinire a companiilor naționale. Trebuie să vedem cum putem să facem pentru a crește competiția, astfel încât să avem servicii superioare. La noi asta e problema: <Ce face CFR Marfă?>”, a spus comisarul european în cadrul unei conferințe de presă, așa cum a relatat la vremea respectivă Club Feroviar.

IN THE SPOTLIGHT

Recalcularea pensiilor: Ce riscă mecanicii de locomotivă pensionari care lucrează la privat

Recalcularea pensiilor tuturor românilor este în curs, iar deciziile au început să le fie livrate pensionarilor prin Poșta Română. Numai că așteptările au fost...

Ultimele Articole