Ploi torențiale au udat luni sudul Scandinaviei, provocând deraierea unui tren și inundarea drumurilor în ceea ce oficialii din Suedia și Norvegia au avertizat că ar putea deveni un front meteorologic umed extrem care a lovit regiunea în ultimele decenii. Un tren a deraiat în Suedia având o sută de pasageri la bord.
Meteorologii suedezi și norvegieni au emis alerte de cod roșu, cel mai sever nivel de avertizare, care acoperă mai multe zile din această săptămână și au declarat că regiunile cele mai afectate ar putea primi în 24 de ore cât într-o lună sau mai mult din cantitatea normală de precipitații. Sunt cele mai grave inundații din ultimii 25 de ani în Norvegia, sau chiar 50 de ani în cazul Suediei.
Un tren care transporta peste 100 de pasageri a deraiat în estul Suediei, în timp ce ploaia a distrus parțial terasamentul căii ferate, rănind trei persoane care au fost transportate la spital, a anunțat poliția, potrivit Reuters.
Un tren a deraiat în Suedia
Vânturi puternice și furtuni au doborât liniile electrice locale și au perturbat mai multe feriboturi din Marea Baltică și Marea Nordului, precum și o parte din traficul aerian, în timp ce Norvegia a suspendat anumite servicii de transport feroviar și a amânat o serie de meciuri de fotbal în aer liber.
Lovind Suedia duminică seara târziu și ajungând luni în Norvegia, sistemul de joasă presiune a fost botezat „Hans” de către Institutul Meteorologic norvegian, care a declarat că denumirea sistemului meteorologic facilitează atragerea atenției publicului.
Autoritățile i-au avertizat pe cei mai afectați să stea departe de râuri și de pantele abrupte și să se deplaseze doar atunci când este strict necesar. Acestea au declarat că există un risc ridicat de pagube materiale pe scară largă, deoarece ploaia torențială va continua în zilele următoare.
Danemarca vecină a înregistrat, de asemenea, precipitații abundente și a emis o alertă galbenă, o avertizare de nivel inferior, în timp ce meteorologii din Finlanda au declarat că țara ar putea avea parte de furtuni puternice în cursul acestei săptămâni.
Prețurile energiei electrice au scăzut în întreaga regiune, care se bazează în mare măsură pe energia hidroelectrică pentru electricitate, deoarece bazinele au fost văzute umplându-se mai rapid decât în mod normal, iar contractele pentru următorul trimestru și anul viitor au scăzut cu 11% și, respectiv 6%, la ora 1243 GMT.
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Stoere, a declarat că se așteaptă ca fenomenele meteorologice extreme să devină mai frecvente.
„Acesta este un efect al schimbărilor climatice, cu vreme mai sălbatică și mai umedă în Norvegia”, a declarat Stoere pentru postul public de televiziune NRK.