marți, iunie 6, 2023
spot_img

VIDEO. Pasageri ai unui tren în flăcări din SUA s-au salvat sărind în râu de pe pod

Incendiul unui tren în afara Bostonului (Statele Unite), survenit pe un pod, a determinat pasagerii acestuia să se salveze, inclusiv sărind în râu.

Autoritățile au spus că nimeni nu a fost rănit în incendiul survenit joi pe un pod ce traversa râul Mystic. Cauza accidentului a fost desprinderea unei bucăți de metal care ulterior a intrat în contact cu o a treia șină, folosită la alimentarea trenului, potrivit New York Times.

Trenul Orange Line, parte a sistemului de tranzit din Boston, cunoscut sub numele de T, traversa un pod peste râul Mystic în Somerville, Massachusetts, când a luat foc și a forțat aproximativ 200 de pasageri să evacueze.

Nimeni nu a fost rănit în incendiu, iar curentul a fost întrerupt la a treia șină în mai puțin de două minute după ce autoritățile au primit un apel în acest sens, au spus autoritățile. Femeia care a sărit în râu a refuzat îngrijiri medicale. „Aceasă locație specială este într-adevăr de o vulnerabilitate acută”, au spus autoritățile americane. „Ești la o distanță semnificativă de oricare dintre stații și ești acolo sus, pe pod.”

Debutul accidentului a fost relatat de un pasager. Acesta a spus că a început să audă bubuituri care au devenit din ce în ce mai puternice. S-a uitat afară și a văzut fum, făcându-l pe el și pe alții să se grăbească în spatele trenului și să se îndepărteze de fum. „Așa a început haosul”, a spus el într-un interviu acordat. „Cineva a încercat să deschidă ușa din spate a trenului. Ușa din spate nu s-a clintit. Atunci, același pasager a ajuns și cum a deschis un geam cu picioarele. Atunci toți am sărit afară”, a spus el.

Incendiul a fost cel mai recent dintr-o serie de accidente grave pentru sistemul de tranzit al zonei Boston, cunoscut sub numele de T. Liderii locali au cerut o investiție mai mare în sistemul de transport public.

Primarul Michelle Wu din Boston a numit incendiul de pe Linia Orange „încă o dovadă a unui sistem de tranzit îmbătrânit în criză”. Nu a fost imediat clar de ce banda de metal, care este fixată pe tren, a alunecat. Se presupune că valul actual de căldură ar fi avut un impact evident asupra operațiunilor recente ale agenției metropolitane de transport.

Ultimele Articole