VIDEO. Inundațiile au format un râu pe o cale ferată din Spania

Imagini postate pe Twitter de către severe-weather.eu arată o cale ferată complet inundată, șuvoaiele formând un adevărat râu în lungul acesteia.

Situația a fost favorizată de poziționarea căii ferate într-un debleu care se sfârșește într-un tunel, potrivit înregistrării video postate pe Twitter. Calea ferată în cauză se găsește în Alicante, estul Spaniei, iar imaginile au fost luate joi.
Potrivit Agerpres.ro, inundații puternice au loc în Spania, fiind afectată în special regiunea Valencia. În imaginile video pot fi văzute maşini luate de șuvoaiele de apă. Școlile au fost închise, iar peste un sfert de milion de copii au rămas acasă, au anunțat joi autorităţile.

Precipitaţiile abundente au provocat haos pe străzi şi au perturbat transportul public, iar râul Clariano s-a revărsat peste maluri inundând locuinţe şi determinând evacuarea zonelor învecinate, au indicat serviciile pentru intervenţii de urgenţă.

În înregistrările video distribuite de serviciul naţional de meteorologie AVAMET pot fi văzute maşini luate de viituri în Moixent şi torenţi ce au înghiţit localitatea învecinată Ontinyent, care s-a confruntat cu cele mai abundente precipitaţii de după anul 1917, după cum a notat agenţia.

În regiune a fost emis cod roşu de vreme severă, iar autorităţile regionale au anunţat că au dispus închiderea unităţilor de învăţământ din 84 de municipalităţi, măsură ce afectează peste 255.000 de elevi.

Ploile torenţiale şi vântul puternic vor continua să afecteze şi vineri sudul regiunii Valencia şi nordul Alicante, conform prognozelor AEMET.

Furtunile cu vânturi puternice, ploile abundente şi căderile de grindină au încheiat brusc sezonul estival pe insula spaniolă Mallorca, conducând la amânarea începerii şcolii în anumite zone, a anunţat joi guvernul regional al Insulelor Baleare.