Situație incredibilă pe calea ferată. Bariere ridicate cu mâna după o modernizare a căii ferate de 1,3 miliarde lei. Pentru a determina semaforul la o trecere la nivel să treacă pe liber automobiliștii au trebuit să împingă manual în sus o barieră care uitase să se ridice. Nu este vorba de vreo barieră la o trecere uitată de lume, ci de una situată pe un Coridor european feroviar modernizat.
Situația a fost întâlnită marți de jurnaliști ai Club Feroviar pe sectorul de cale ferată Simeria – Vințu de Jos, intersecția căii ferate cu cu DJ 705, drum ce leagă localitatea Geoagiu Băi de E68/DN7.
Bariere ridicate cu mâna
Luni după trecerea unui tren de marfă, cele patru bariere, câte două pe fiecare sens, au „uitat” să se mai ridice. Sistemul a început să se comporte haotic cu bariere care mai întâi s-au ridicat după trecerea trenului apoi s-au lăsat din nou iar semnalul de alarmă a început să sune fără logică. In final după 15 minute de la trecerea trenului, trei din cele patru bariere s-au ridicat însă una a rămas coborâtă, fapt pentru care luminile de avertizare la toate cele patru bariere au rămas pe roșu. În pofida semnalelor de avertisment, fără a ști dacă urmează să treacă alt tren sau dacă e vorba de defecțiunea barierelor, cel puțin doi automobiliști au traversat calea ferată pe sensul pe care ambele bariere erau ridicate. Salvarea a venit însă de la un alt automobilist aflat pe sensul pe care se găsea bariera coborâtă. După un apel telefonic, cel mai probabil pentru a lămuri situația cu angajații CFR, acesta s-a indreptat spre bariera în cauză și a ridicat-o, culoarea semaforului trecând pe alb.
Situația este cu atât mai penibilă cu cât este vorba de un sector de cale ferată modernizat de CFR cu 1,35 miliarde lei și cu recepție făcută în octombrie 2020. Numai pe lucrările de centralizare electronică, ERTMS GSM-R s-au plătit 234,8 milioane lei.
Lucrările au fost efectuate de consorțiul Swietelsky – Strabag – Alstom – Arcada – Euro Construct – Transferoviar Grup iar lungimea de cale ferată reabilitată/modernizată a fost de 41,411 km.