spot_img
joi, decembrie 8, 2022
spot_img

Un vatman a fost împușcat de un șofer în București. Atacatorul a fost identificat

Un vatman a fost împușcat de un șofer, în această dimineață, în București, iar atacatorul a fost identificat și audiat de polițiști.

vatman a fost împușcat distrugeri ale echipamentelor feroviare algerieni într-un marfar maşina lovită de tren

Șoferul unei mașini marca BMW a tras cu un pistol cu bile către un vatman care conducea tramvaiul şi l-a rănit, după ce acesta ar fi închis uşile în faţa unui călător, potrivit Antena 3. Incidentul a avut loc la ora 10,00 pe linia 25, stația Bacovia de pe Șoseaua Giurgiului, la limita dintre cartierele Berxceni și Ferentari.

Atacatorul este acum căutat de poliţişti, după ce a fugit de la faţa locului. Vatmanul Societății de Transport București a fost rănit superficial și a decis să-și continue tura, până la sfârșitul programului, iar abia apoi să se ducă la medic.

Un vatman a fost împușcat. Șoferul a fost identificat

„Astăzi, la ora 10,00, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că în Sectorul 4 ar fi fost rănit un vatman de către un bărbat, după ce acesta din urmă a folosit un pistol cu bile. La faţa locului au sosit poliţişti, precum şi un echipaj medical pentru îngrijiri. Vatmanul şi-a continuat traseul, după ce a fost consultat de echipajul medical”, informează DGPMB.

Poliţiştii au reuşit să-l identifice pe bărbatul care a folosit pistolul cu bile, el fiind audiat la Secţia 16 Poliţie.

Reacția STB

Ulterior Societatea de Transport București a dat publicității un comunicat despre cele întâmplate, pe care-l redăm integral în cele ce rumează:

”Astăzi, 17 septembrie 2020, în jurul orei 10:40, un conducător de tramvai de pe linia 25, care circula pe Șoseaua Giurgiului – sens CFR Progresul, la plecare din stația Muzeul Bacovia, a fost împușcat cu un pistol cu aer comprimat de către un participant la trafic, fiind rănit ușor în zona capului. După pornirea tramvaiului din stație, o călătoare a alergat să se urce în tramvai, iar acesta nu a mai putut opri. Conducătorul unui autoturism BMW aflat în trafic, care circula paralel cu vagonul a observat și i-a adus injurii vatmanului. După discuția cu acesta, a scos și a folosit un pistol cu aer comprimat, rănindu-l ușor. Nu au fost necesare intervenții medicale, iar vatmanul în vârstă de 45 de ani se află în afara oricărui pericol. Tramvaiul s-a retras la depoul Giurgiului. Circulația tramvaielor pe Șos. Giurgiului nu a fost afectată. Cazul este în cercetare de către organele de poliție. Societatea de Transport București își exprimă îngrijorarea faţă de o astfel de manifestare violentă, care ar fi putut să aibă repercusiuni grave atât asupra vatmanului, cât și asupra călătorilor și a celorlalți participanți la trafic”.

Ultimele Articole