Singura soluție aplicabilă pentru economie este stabilirea unui preț corect la energie, bazat pe costurile reale de producție a acesteia, actualelele politici guvernamentale în domeniu fiind „frecție la picior de lemn”. Opinia aparține omului de afaceri Valer Blidar, invitat joi la Realitatea TV alături de profesorul Petrișor Peiu și de alți invitați.
Omul de afaceri a spus că, preocupați de războiul din Ucraina și de pomenile și voucherele guvernamentale, nimeni nu mai vorbește de costurile energiei și de implicațiile acesteia în economie.
„Nu mai vorbeşte nimeni despre asta, vedem discuţii despre acordarea de pomeni şi vouchere, nimeni nu discută de ceea ce preocupă mediul de afaceri. Mărirea preţului la energie a bulversat mediul de afaceri (iar în privința soluțiilor – n.red.) a rămas ca în tren. Am făcut mii de calculaţii de preţ şi ştiu că la stabilirea preţului îţi pui şi un prag profit, apoi rezultă preţul de vânzare. A făcut cineva un calcul să vadă ce costuri de producţie sunt la aceşti producători de energie?”, a întrebat retoric Blidar.
Problema nu e doar în industria materialului rulant unde activează Blidar. „E o problemă a tuturor din economie, nu doar a mea. (Măsurile luate până acum sunt – n.red.) Frecţie la picior de lemn, fără valoare”, a spus el.
De regulă, politicile trebuie făcute de nuclee de analiză la nivel de Guvern formate din economiști, ingineri etc, iar în cazul nostru au fost făcute de două persoane, Florin Cîțu și Lucian Isar.
„Se îngreunează şi se scot din piaţă o serie de firme, se încearcă cârpeli, amatorisme ce nu folosesc nimănui, dau pe o parte, iau pe altă parte. Apar tot felul de specialişti care vin cu tot felul de soluţii, să se mărească impozitarea”, spune Blidar. Importantă este stabilirea unui preţ corect la energie.
Prețul la oțel, altă problemă
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, e un „domn bătut în cuie” pe care „toată lumea îl critică și nu se știe cine l-a pus acolo”.
O altă problemă e creșterea prețului la oțel, în condițiile în care o bună parte din acesta provenea din Ucraina. „Nu ştiu cum ne va afecta de acum încolo, căci lucrurile merg din rău în mai rău. Oţelul venea din Ucraina, am primit adrese de la toţi că nu mai garantează respectarea. Nimeni nu mai încheie contracte multianuale şi nimeni nu mai garantează preţuri mai mult de trei luni. Nu putem face un proiect pentru viitor”, spune el.
Valer Blidar exemplifică prin faptul că înainte cumpăra oţelul cu 0,7 euro pe kg, iar acum îl cumpăra cu 2,8 euro pe kilogram. Pentru tramvaiele destinate Capitalei e necesar un consum de 4.600 de tone de oţel.

O schimbare necesară de filozofie
La nivelul Guvernului e necesară o schimbare de filozofie. E o industrie ce nu e protejată de Guvern. „Și nemţii, şi francezii vin şi participă la licitaţie cu preţurile lor, iar apoi, după ce au câştigat licitaţiile la preţurilor lor, încearcă să le facă pe la noi. Nu avem competenţe pe anumite segmente, dar dacă aveţi în vedere că aceşti doi mari producători au integrare 30-35%, restul fac în colaborări, de ce nu am putea face noi şi să ne alegem noi colaboratorii şi furnizorii?”, întreabă Blidar. „Aceasta ar însemna ca lideri de consorțiu la licitații să fie firme românești. O măsură foarte bună în condițiile în care deficitul comercial a crescut cu 40% (în primele două luni deficitul a ajuns la 4,5 miliarde euro, în creștere cu 1,5 miliarde euro – n.red.)”.
Potrivit profesorului Petrișor Peiu, dacă tot importăm sute de rame de tren, ar trebui „autohtonizată” producția acestora, ar fi necesar „un proiect în jurul acestei industrii”.
Ministerul Economiei ar trebui să adune 15-20 de oameni de afaceri „de la care să înveţe”. „Ar fi o primă măsură şi de aici s-ar naşte foarte multe altele, cred că o astfel de abordare ar rezolva multe probleme”. Odinioară, Ministerul Economiei de pe Calea Victoriei era locul unde se făceau strategii, unde te închinai ca la biserică”, s-a exprimat plastic omul de afaceri.
O altă problemă e corupția din contractele atribuite unor firme străine. De exemplu, într-un oraș de la Dunăre, primăria a cerut ca cele două tramvaie achiziţionate să dețină baterii pentru a asigura deplasarea pe o lungime de 50 de kilometri, în condițiile în care rețeaua orașului are cu totul 22 de kilometri. La București s-a impus ca tramvaiele licitate să aibă autorizare obținută doar după 2013 (în mandatul de primar al Gabrielei Firea), în condițiile în care tramvaiele Astra o obținuseră în 2012.