marți, aprilie 30, 2024
spot_img

Garda Forestieră Brașov a confiscat conținutul a 27 de vagoane cu lemn din Cehia

Garda Forestieră Braşov a reţinut în vederea confiscării conținutul a 27 de vagoane cu lemn din Cehia, în urma unui control ce a vizat transporturile pe calea ferată.

vagoane cu lemn din Cehia

„Garda Forestieră Braşov, în timp ce desfăşura o acţiune specifică de control pe linie de transport materiale lemnoase pe căile ferate române, împreună cu Biroul Judeţean de Poliţie Transporturi Covasna şi cu IPJ Covasna, a identificat în ultima săptămână a lunii iulie un transport de material lemnos cu destinaţia finală judeţul Covasna, respectiv un tren de marfă compus din 41 vagoane, iar pentru un număr de 27 vagoane transportatorul nu a pus la dispoziţia organelor de control documentele intracomunitare de transport, în cazul de faţă scrisoarea de trăsură. În vederea identificării legalităţii transportului şi a speciei materialului lemnos transportat, garnitura de tren a fost descărcată şi măsurată în staţia de destinaţie finală, în prezenţa organelor de control şi a reprezentanţilor societăţii de destinaţie. Din verificări şi măsurători a reieşit că întreaga cantitate de materiale lemnoase din cele 27 de vagoane, respectiv 1352,22 mc este din specia molid, iar pentru fiecare vagon s-a emis un raport de măsurare cu cantitatea existentă. Precizăm faptul că transportul făcea obiectul unui import de materiale lemnoase ce provenea din Cehia”, se arată într-un comunicat de presă dat publicității marţi, citat de site-ul Mesagerul de Covasna.

Amendă pentru firma care aducea vagoane cu lemn din Cehia

Potrivit reprezentanţilor Gărzii Forestiere Braşov, în urma acestei acţiuni a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 15.000 de lei, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost reţinută în vederea confiscării şi predată în custodie celei mai apropiate structuri silvice.

”Garda Forestieră Braşov îşi va continua activităţile de verificare şi control a transporturilor desfăşurate pe căile ferate din raza de competenţă a acesteia şi anunţă că orice transport de pe teritoriul României trebuie să respecte legislaţia în vigoare. Toate acţiunile se vor desfăşura avându-se în vedere măsurile de protecţie şi de prevenire a răspândirii virusului COVID-19″, se mai arată în comunicat.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole