UWC a lansat primele vagoane cisterna articulate, dezvoltate special pentru statele CSI

20 martie 2019

United Wagon Company (UWC) si grupul TEXOL (unul dintre cei mai mari operatori si detinatori de vagoane de marfa din Kazahstan) au semnat un contract pentru livrarea a 400 de vagoane cisterna articulate pentru transportul de gaz petrol lichefiat (GPL). Vagoanele articulate sunt dezvoltate in mod special pentru piata feroviara din statele CSI, cu capabilitati tehnice si operationale unice pentru transportul acestor tipuri de marfuri periculoase.

Operarea noilor vagoane ce vor intra in flota TEXOL va fi constant monitorizata si controlata. Vagoanele vor transporta gaz petrol lichefiat de la fabrica Irkutsk Oil Company, unitate independenta si una dintre cele mai mari companii producatoare de hidrocarburi din Federatia Rusa.

Vagoanele sunt special dezvoltate pentru transportul mai economic pe distante lungi. Astfel, volumul unui vagon cisterna este de 163,1 m3, avand o capacitate pentru transportul a 90 de tone de GPL. Asta inseamna de doua ori mai multa marfa decat in vagoanele cisterna standard pentru GPL.

Automat, volumul de transport fiind mai mare nici nu va fi nevoie de mai multe vagoane la un singur transport.

Unicitatea designului acestor vagoane cisterna consta in faptul ca fiecare dintre acestea este echipat cu doua rezervoare conectate prin intermediul unui pivot articulat, proiectat pentru a facilita incarcarea verticala sau pe laterala.

Lungimea fiecarui vagon este de 24 metri, iar pivotul special proiectat asigura transport unitar atat cu un singur vagon articulat dar si in conexiune cu un vagon standard, in linie dreapta sau pe sectiuni de cale ferata in curba, inclusiv pe cele in curbe cu raze mici.

Datorita faptului ca localizarea fittingurilor este la fel cu cea de la vagoanele standard de 12 metri, vagoanelor articulate fabricate de catre UWC li se poate asigura cu usurinta mentenanta in terminalele standard.

Vagonul cisterna pe sase osii este echipat cu o suspensie pentru incacatura pe osie de 25cs, iar sistemul de franare este montat direct pe boghiu ceea ce asigura o franare eficienta si sigura.

Vagoanele cisterna au fost fabricate de catre TikhvinChemMash, o subsidiara a United Wagon Company.

Pentru mentenanta si reparatiile acestora au fost create o serie de centre de servicii in zona statelor cu ecartament de 1520 mm, inlcusiv trei centre pe teritoriul statului Kazahstan in orasele Pavlodar, Kazalinsk si Karaganda.