vineri, august 30, 2024
spot_img

FOTO Utilaj lovit de tren pe calea ferată Putna-Suceava. Ce întârziere are garnitura

Un utilaj a fost lovit de tren marți pe calea ferată Putna-Dornești (secția de circulație 515), accident în urma căruia o persoană a ajuns la spital.

La ora 12,40, trenul Regio 5626, remorcat de locomotiva DHC 452, a acroșat în linie curentă Rădăuți-Dornești, la km 7+384, un utilaj care freza în zonă și se afla în gabarit. Niciun pasager care se afla în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nici nu au fost avarii mari la locomotivă, gabaritul fiind asigurat.

Potrivit ISU Suceava, citat de presa locală, șoferul utilajului este conștient și cooperant și a fost transportat la spital cu o ambulanță. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul.

Trenul plecase din stația Putna la ora 11,19 și ar fi trebuit să ajungă la destinația finală, Suceava, la ora 13,55. Din cauza accidentului însă, la ora publicării acestei știri garnitura avea o întârziere de 38 de minute.

IN THE SPOTLIGHT

Recalcularea pensiilor: Ce riscă mecanicii de locomotivă pensionari care lucrează la privat

Recalcularea pensiilor tuturor românilor este în curs, iar deciziile au început să le fie livrate pensionarilor prin Poșta Română. Numai că așteptările au fost...

Ultimele Articole