spot_img
miercuri, decembrie 7, 2022
spot_img

Societatea de Transport București are nevoie de uși pentru tramvaiele Bucur LF și V3A

Societatea de Transport București STB SA are nevoie de uși și componente de uși pentru tramvaiele Bucur LF și V3A-93 din parcul propriu.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat miercuri dimineață anunțul de licitație ce are ca obiect ”Uși și componente uși pentru tv Bucur LF și V3A-93”. Valoarea totală estimată a contractului (contractelor) este de 174.086,85 euro (861.486,19 lei).

Procedura de achiziție este împărțită în două loturi, după cum urmează:

  1. Componente uși pentru tramvaiele V3A – 93

Valoarea estimată fără TVA: 169.225,68  euro

  1. Unitate de control ușa PMC 20-24R (A1) și dioda (D1,D2,D3) Tramvai Bucur LF

Valoarea estimată fară TVA: 4.861,17 euro.



Condiții de participare la licitația de uși pentru tramvaiele Bucur LF și V3A

Pentru participarea la licitație, se cere ca media cifrei de afaceri anuale a ofertantului pe ultimii trei ani (2019, 2020, 2021) să fie de minimum: 88.832 euro – lotul 1 și 2.900 euro – lotul 2, reprezentând valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent .

De asemenea, se solicită executarea de livrări de tipul specificat. Ofertantul va prezenta un număr de contracte lăsat la latitudinea acestuia cu livrări de produse similare efectuate în ultimii trei ani, raportat la termenul limită pentru depunerea ofertelor, din care să rezulte că a furnizat produse similare cu cele care fac obiectul achiziției, a căror valoare a fost de minimum: 169.225,68 euro – lotul 1 și 4.861,17 euro lotul 2.

Operatorii economici ce depun oferta trebuie să facă dovada implementării unui sistem de management al calității în conformitate cu SR EN ISO 9001, sau echivalent.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 10 noiembrie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 10 februarie 2023.

Ultimele Articole