spot_img
sâmbătă, ianuarie 22, 2022
spot_img

GALERIE FOTO Universitatea Craiova cu trenul la București, pentru meciul cu Voluntari

Jucătorii echipei de fotbal Universitatea Craiova au venit vineri cu trenul la București, pentru meciul cu FC Voluntari, care se va disputa sâmbătă după-amiază.

FC Voluntari şi Universitatea Craiova se vor lupta sâmbătă, de la ora 17,30, pe stadionul „Anghel Iordănescu“, pentru cele 3 puncte din etapa a 19-a a Ligii 1.

Înaintea meciului care urmează să se dispute mâine, FC Voluntari și Universitatea Craiova se află pe locurile 3, respectiv 4 în clasamentul Ligii 1, despărțite de fix trei puncte. Din păcate pentru toţi susţinătorii Ştiinţei, lotul lui Reghecampf este în continuare marcat de problemele medicale. Astfel, în meciul din județul Ilfov vor lipsi Valerică Găman, Lyes Houri şi mai sunt şi alţi jucători sub semnul întrebării, printre care şi portarul Pigliacelli. O altă absenţă certă este cea a lui Marius Constantin, care este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene, informează cotidianul regional Gazeta de Sud.



Nu e prima oară când vine Universitatea Craiova cu trenul la București

Jucătorii echipei de fotbal Universitatea Craiova și-au făcut deja un obicei în a se deplasa cu trenurile CFR Călători atunci când au meciuri la București.

De această dată, fotbaliștii au venit cu trenul Interregio 1596, care a plecat din stația Craiova la ora 14,00 și a ajuns în București Nord la ora 17,25, cu un minut întârziere. Pe pagina oficială de Facebook a clubului au fost postate imagini cu jucătorii călătorind cu trenul spre Capitală, însoțite de mesajul hashtag #SustineStiinta.

Fotoliile din vagon au fost ”branduite” cu Universitatea Craiova, după cum se poate observa în imaginile alăturate, obținute de Club Feroviar.

Meciurile din Liga 1, etapa 19

Vineri, 10 decembrie:

ora 17.30: FCU Craiova – Academica Clinceni

ora 20.30: Rapid – FC Argeş

Sâmbătă, 11 decembrie:

ora 15.00: UTA Arad – FC Botoșani

ora 17.30: FC Voluntari – Universitatea Craiova

ora 20.30: Gaz Metan Mediaş – FCSB

Duminică, 12 decembrie:

ora 17.00: Sepsi – Farul

ora 19.30: CFR Cluj – CS Mioveni

Luni, 13 decembrie:

ora 20.30: Dinamo – Chindia Târgoviște.

Ultimele Articole