spot_img
marți, decembrie 7, 2021
spot_img

Ungaria accesează fonduri europene pentru conexiuni feroviare de mare viteză cu țările vecine

Ungaria solicită o finanțare în valoare de 2,8 miliarde de forinți din fondurile Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) pentru continuarea pregătirii procesului de dezvoltare a două rețele feroviare de importanță internațională.

trenuri spre Budapesta

Sprijinul financiar va fi utilizat pentru efectuarea lucrărilor de protecție a mediului privind atenuarea zgomotului și vibrațiilor provocate de noile conexiuni feroviare planificate a fi construite între porțiunea ungară a căii ferate de mare viteză Budapesta-Varșovia și gara Kelenföld-Budapesta, a precizat Ministerul ungar pentru Inovare și Tehnologie într-un comunicat remis duminică Agenției de Presă MTI, informează RADOR.

 



Un studiu de fezabilitate privind crearea unei legături feroviare de mare viteză pentru conectarea ecologică a marilor capitale din Europa Centrală se află în curs de pregătire. Această infrastructură va crea o conexiune rapidă, comodă și competitivă cu alte moduri de transport între Budapesta, Bratislava, Praga și Varșovia, și va conecta regiunea la rețeauau feroviară de mare viteză din Europa de Vest, se mai arată în comunicat. Proiectele pot fi depuse până la sfârșitul lunii martie, iar despre alocarea a aproximativ 290 de milioane de euro Comisia Europeană și reprezentanții statelor membre ale UE ar putea decide în această vară, precizează Ministerul ungar pentru Inovare și Tehnologie. (D.C.)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole