Un tramvai din Brăila a pornit singur, cu ușile blocate, în timp ce vatmanul schimba macazul, iar situația s-a rezolvat cu ajutorul jandarmilor.
”În jurul orei 16.00, în timpul executării serviciului, echipajul de jandarmi aflat la semafor în paralel cu un tramvai, într-o intersecție din Brăila, a observat cum tramvaiul a început să se deplaseze fără vatman la comandă. Acesta coborâse anterior pentru a schimba macazul, ușile tramvaiului s-au închis automat, vatmanul rămânând jos, lângă mijlocul de transport în comun. Sesizând pericolul, echipajul de jandarmi a acționat rapid, poziționând autospeciala în fața tramvaiului și utilizând semnalele luminoase pentru a atenționa ceilalți participanți la trafic”, se arată în comunicatul de presă dat publicității de Jandarmeria Română.
Șeful echipajului de jandarmi a coborât din mașină și l-a ajutat pe vatman să deschidă ușile, în timp ce tramvaiul se deplasa. Pe parcursul dinstanței dintre stații, jandarmul, împreună cu vatmanul, au mers pe lângă tramvai, încercând în tot acest timp să deschidă ușile.
După mai multe încercări, au reușit să le deblocheze, iar vatmanul a preluat controlul tramvaiului, evitând astfel un posibil incident. ”Intervenția promptă a colegilor noștri a contribuit la menținerea siguranței în trafic, iar situația s-a soluționat fără victime sau alte evenimente nedorite”, se mai arată în comunicat.
Incident similar la Iași
Un incident similar s-a produs zilele trecute și la Iași, după cum a relatat Club Feroviar.
Tramvaiul Companiei de Transport Public (CTP) Iași – unul vechi, nu din noile Bozankaya – a fost surprins în timp ce se deplasa necontrolat în zona Hotelului Moldova.
”Astăzi, la ora 10:33, vagonul cu numărul de parc 810, ce circula pe traseul 9, a suferit o defecțiune tehnică în stația Palatul Culturii, pe sensul de mers către Târgu Cucu, imediat după efectuarea opririi. Vatmanul a resetat vagonul pentru a-l pune in mișcare. Această procedură defrânează vagonul care, fiind oprit în pantă, s-a deplasat spre înapoi, din cauză că vatmanul nu a executat corect manevrele de cuplare. Acesta, împreună cu alte persoane aflate în zonă, a încercat să-l oprească, coborând din vagon, în loc să se asigure că este în siguranță. Intervenția corectă a vatmanului din cel de-al doilea tramvai, care a utilizat sistemul de blocare cu saboți, a permis oprirea în siguranță a vehiculului. Din primele verificări efectuate de echipa de mentenanță, sistemul de frânare de urgență (patina) era funcțional. Investigația continuă pentru stabilirea exactă a cauzelor defecțiunii și a modului în care au fost realizate manevrele de remorcare. Menționăm că toți vatmanii sunt instruiți pentru a executa corect această manevră, iar la viitoarele ședințe de pregătire profesională vom insista pe prelucrarea acestui caz. Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat călătorilor și le mulțumim pentru înțelegere. Compania de Transport Public Iași rămâne preocupată de siguranța și buna desfășurare a serviciilor de transport public”, au declarat reprezentanții companiei de transport.