spot_img
marți, ianuarie 31, 2023
spot_img

Un Spital de Căi Ferate urmează să fie închis. Ministerul Transporturilor nu i-ar mai da bani

Un Spital de Căi Ferate urmează să fie închis, căci Ministerul Transporturilor nu mai vrea să îl finanțeze. Angajații acestuia au fost anunțați luni că unitatea se închide.

Angajații de la Spitalul CFR Cluj au fost anunțați că trebuie să se pregătească de desființare, potrivit publicației stiridecluj.ro.

Club Feroviar a contactat angajați ai spitalului care au refuzat orice comentariu invocând regulile impuse de către Ministerul Transporturilor, instituție la care am fost sfătuiți să ne adresăm. Pe de altă parte însă ei au confirmat desfășurarea luni a unei ședințe la nivelul spitalului.

”A fost o ședință în cursul zilei de luni, 19 decembrie, în care ni s-a spus să ne pregătim că vom fi desființați. Motivul anunțat a fost că nu mai vrea Ministerul Transporturilor să ne mai finanțeze. Conducerea a spus că s-a vorbit despre preluarea de către Consiliul Județean Cluj, dar instituția nu vrea acest lucru”, a declarat unul dintre angajați.

Ședința a fost convocată de sindicatul din Spitalul CFR, care i-a informat pe membri că sunt probleme financiare.

Spital de Căi Ferate care urmează să fie închis

Surse bine informate au confirmat pentru Știri de Cluj că sunt probleme, pentru că Ministerul Transporturilor nu mai dorește să finanțeze aceste spitale, care în trecut deserveau angajații din sistemul căilor ferate.

De asemenea, soluția ar fi preluarea acestui spital de către Consiliul Județean Cluj. Știri de Cluj l-a contactat pe președintele CJ Cluj, Alin Tișe, care a spus că nu a fost informat de Ministerul Transporturilor despre această intenție. ”Nu știu nimic despre această intenție. Noi lucrăm acum să preluăm Institutul de Transplant. Nu știu nimic despre Spitalul CFR Cluj”, a precizat Alin Tișe.

Opinii relevante ale pacienților despre spital

Club Feroviar a încercat să afle starea în care se găsește spitalul, iar comentariile celor care s-au adresat acestei unități sunt relevante. În mare, pacienții reclamă murdăria, starea proastă a spitalului, însă majoritatea au cuvinte de laudă despre personalul medical. Câteva dintre cele mai edificatoare comentarii:

  • O mizerie ca într-o toaletă publică. Intri sănătos, ieși cu încă 10 boli. Asistentele sunt foarte drăguțe și nu am avut probleme. Medicii obișnuiți cu mita, fără nu se uită nimeni la tine. La chirurgie 3 toalete pentru 50 de pacienți, wc în salon în 2022 e un lux.
    Mizerie la toate capitolele. Așternuturi pline de sânge și altele (pacient M – traducere din engleză)
  • Dezastru puţin spus. A fost cândva un spital renumit, azi… o ruină, cred că este cel mai puşcat spital din Cluj, în timp ce alte spitale din oraş au fost renovate şi aduse la standardele de acum, acesta a fost lăsat să se degradeze, sincer nici nu ştiu dacă are toate avizele de funcţionare, dacă chiar le are (măcar unele), ar trebui retrase toate. Înăuntru, zugrăveala veche de acum zeci de ani, trebuie să ai grijă să nu te freci de pereţi că te murdăreşti, coridoare din beton pe jos, robineţi cu rozetă la băi. Unele băi au doar apă caldă, altele doar apă rece, bolnavul trebuie să ştie în ce baie intră în funcţie de care apa are nevoie. Odată ajuns în spital eşti într-o lume închisă, aparţinătorii nu sunt informaţi despre starea bolnavului, nu se ştie ce se întâmplă cu bolnavul (…) Organizare din spital este zero, dacă sunaţi să vă interesaţi de bolnav, nimeni nu ştie nimic, numai doctorul, de doctor nu dai niciodată, număr de telefon de la doctor nu primeşti. Angajaţii să zicem că sunt ok, având în vedere în ce condiţii lucrează este chiar ok atitudinea lor. Acest spital cred că este o pată de ruşine pentru sănătate şi pentru oraşul smart, Cluj. Dacă vreţi să vă internaţi aici, mai bine staţi acasă.

Spitalul obține pe Google review o notă generală de 3,7 stele din 5 stele, iar mulți pacienți și aparținători ai acestora laudă punctual profesionalismul unor cadre medicale. Este lăudată secția ORL proaspăt modernizată. Este de remarcat că lipsesc totuși cei care să laude curățenia din spital, inclusiv în rândul celor care au avut experiențe pozitive.

Ultimele Articole