Un deceniu de amânări. Cardurile de tren ale pensionarilor și veteranilor, „prorogate” încă doi ani

4 decembrie 2019

Guvernul propune amânarea cu încă doi ani a termenului până la care pensionarilor li se vor elibera carduri de transport ce includ gratuitățile acordate de stat. Cel puțin zece ani îi ia statului român să elibereze cardurile de călătorie cuvenite pensionarilor pentru primirea gratuităților la călătoriile pe calea ferată și nu este sigur că aceștia ani sunt și suficienți. Este vorba de modificarea cardurilor de sănătate ale pensionarilor, astfel încât acestea să includă o partiție dedicată facilităților de călătorie, măsură decisă în 2010.

Doru Cireașă

Guvernul Ludovic Orban a elaborat proiectul unei Ordonanțe de Urgență care prevede amânarea cu încă doi ani a termenului până la care Ministerele Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și cel al Muncii și Protecției Sociale sunt obligate să emită carduri cu facilități de călătorie persoanelor în vârstă.

„Ministerul Transporturilor si Infrastructurii si Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Sociale vor întreprinde măsurile necesare pentru ca, până la data de 31 decembrie 2011, veteranii de război și vaduvele de razboi, pensionarii din sistemul public de pensii, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimației de transport tip card, personalizată cu numele și codul numeric personal ale fiecărui beneficiar”, spunea OG 8 din 2011, pentru modificarea si completarea legislatiei cu privire la eliberarea, gestionarea si monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război și văduvelor de razboi.

Noul termen este 2021. Proiectul de OG publicat aici pe situl Secretariatului General al Guvernului spune că termenul prevăzut de OG 8 din 2011 se proprogă la 31 decembrie 2021.  Aceasta nu a fost însă singura prorogare. Alta a fost adoptată prin OUG 106 din 2017, pentru 2019.

Care este cauza amânărilor

Principala problemă ce trebuie soluționată este crearea unei partiții speciale pe cardul de sănătate al pensionarilor, dedicată facilităților de transport. Potrivit informațiilor inițiale din prevederea legislativă „ fiecărui pensionar i se va elibera o legitimație de transport tip card, personalizată cu numele și codul numeric personal ale fiecarui beneficiar. Cardul are valabilitatea de un an și va stoca în memorie numărul de călătorii la care are dreptul beneficiarul, numărul de călătorii efectuate și contravaloarea acestora”.

Pe lângă carduri trebuie montate însă și cititoarele aferente. Operatorii de transport, printre care și cei feroviari, trebuie să se doteze cu „aparate de marcat electronice fiscale și cititor de carduri cu posibilitate de a transmite date on-line, amplasate în punctele de vânzare a biletelor de călători”, mai arată legea.

Ori România are probleme de a implementa într-un mod funcțional actualul card de sănătate, darămite să îl completeze pe acesta cu o componentă informatică dedicată facilităților de transport.

Care sunt riscurile neadoptării noului proiect normativ

Nota de fundamentare spune că fără o amânare, pensionarii riscă să nu mai poată călători la preț redus după data de 1 ianuarie 2020.

„Constatând că situaţia actuală reclamă o intervenţie imediată pentru asigurarea în continuare a facilităţilor la transport prin utilizarea în această perioadă a tichetelor de călătorie gratuite sau a taloanelor speciale de călătorie, ţinând seama de faptul că neadoptarea acestei măsuri ar conduce, începând cu data de 1 ianuarie 2020, la imposibilitatea asigurării facilităţilor la transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept, potrivit legii, pe baza tichetelor/taloanelor de călătorie”, se menționează în proiectul de OUG.

Care sunt facilitățile cuvenite

Acestea apar în Legea nr. 147/2000, cu modificări aduse în 2004 şi 2012.

– Pensionarii din sistemul public de pensii, precum și pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale beneficiază anual de un total de 6 călătorii simple cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru călătoriile pe calea ferată cu trenuri regio R și trenuri interregio IR fără regim de rezervare clasa a II-a, cu mijloace auto sau cu navele de călători clasa a II-a, la transportul intern în comun, între localități. De această facilitate nu beneficiază pensionarii care au dreptul la călătorii gratuite, stabilite în baza altor prevederi legale.

– Călătoriile simple pentru pensionari, cu reducere de 50% din tariful stabilit pentru trenuri regio R și trenuri interregio IR fără regim de rezervare clasa a II-a sau pentru mijloace de transport intern, auto ori naval, vor fi asigurate atât de unitățile cu capital de stat, cât și de societățile comerciale cu capital privat.