După un an și jumătate de „pribegie”, un important expert feroviar din România a decis să se reîntoarcă în sistemul feroviar.
Anunțul a fost făcut de Dragoș Floroiu joi pe pagina sa de socializare de pe Linkedin. „Îmi face plăcere să vă anunț că am revenit pe functia de Head of Department!” a postat el pe Linkedin. Timp de un an și patru luni el a ocupat funcția de director general Ciclop București, companie de service auto din București. El va ocupa la AFER funcția de șef departament inspecție tehnică în AFER, în cadrul ONFR.
Potrivit CV-ului său, Dragoș Floroiu a absolvit în 1994 Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Transporturi. Ulterior, el a absolvit și cursuri postuniversitare la Institutul Național de Administrație, specializarea Managementul instituțiilor publice, și cursuri la College of Europe.
Și-a început cariera în 1994, ca inginer la SNCFR. Ulterior, a ocupat pe rând funcții importante în sistemul feroviar românesc, dintre care amintim: inspector de stat la Autoritatea Feroviară Română, director în Ministerul Transporturilor, director tehnic la Servtrans Invest, membru în Consiliul de Administrație și director general al SC Electrificare CFR SA, secretar științific și director general al AFER.