spot_img
miercuri, august 10, 2022
spot_img

UDMR propune restituirea accizei la motorina consumată de locomotivele diesel

Un număr de 23 de parlamentari UDMR propun într-un proiect de lege o schemă de ajutorare a sectorului feroviar, care presupune restituirea accizei plătite la motorina pentru transporturile feroviare.

Proiectul a primit zilele trecute avizul favorabil al Consiliului Economic și Social. Valoarea ajutorului acordat sectorului, implicit efortul bugetar, este de 657 milioane lei, respectiv valoarea accizei la motorină actualizată pe 2022, socotit pe durata schemei, de cinci ani (1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2027).

Este luată în calcul o cantitate anuală de motorină de aproximativ 80.000 de tone, cât s-a consumat în 2019.

Potrivit propunerii, la finele fiecărui semestru se depune o cerere de restituire a contravalorii accizelor. Schema ajutorului de stat, notificat la Comisia Europeană, este gestionată de Ministerul de Finanțe.

În justificarea măsurii propuse, inițiatorii afirmă că sectorul rutier beneficiază de o astfel de măsură de sprijin și că ajutorul acordat sectorului feroviar ar fi oricum de trei-patru ori mai mic decât cel pe rutier. Apoi, UE încurajează transporturile feroviare, în timp ce în România, în perioada 1990-2020, traficul feroviar de marfă a scăzut de șase ori.

Măsura scutirii transportatorilor feroviari de acciza la carburanți este solicitată de cel puțin doi ani de către patronatele feroviare din OPSFPR. O scrisoare deschisă publicată de acestea acum doi ani afirma, printre altele: „Mai mult de atât, transportul feroviar românesc este puternic afectat de concurența neloială pe care o face transportul rutier și de discriminarea pe care au practicat-o toate Guvernele din țara noastră. Este de reținut și faptul că transportul rutier are internalizate mult mai puține costuri decât cel feroviar. Transportatorii rutieri au dreptul să recupereze o parte din accizele pentru motorină, lucru interzis transportatorilor feroviari, deși Cartea Albă pentru Transporturi publicată de Uniunea Europeană recomandă statelor membre egalitatea între sumele investite în infrastructura rutieră, respectiv infrastructura feroviară. În România, la fiecare un EURO alocat transportului feroviar, transportului rutier îi sunt alocați zece EURO”.



Practică națională: Proiect rămas pe hârtie

Mai târziu, în martie 2021, Ministerul Transporturilor iniția un proiect de redresare a transporturilor feroviare. „Totodată, s-ar elimina și discriminarea inadmisibila a transportului feroviar în raport cu transportul auto. Proiectul de act normativ ar trebui să reglementeze o tarifare cât mai echitabilă a utilizării infrastructurilor de transport terestru, care să ducă la diminuarea concurenței neloiale existente în prezent, dat fiind că în cazul transportului rutier nu este prevazut un tarif de utilizare a infrastructurii de transport, așa cum este prevazut pentru transportul feroviar. Măsura este menită să asigure un tratament egal între modurile de transport feroviar și rutier. Măsura este susținută și de faptul că pentru transporturile maritime și aeriene este prevazută scutirea de la plata accizelor (art. 399, alin. (1) din Codul Fiscal)”, spuneau prevederi din nota de fundamentare. Însă, în pofida anunțurilor, toate măsurile de încurajare a sectorului feroviar și de restabilire a echilibrului competițional cu cel rutier au rămas doar pe hârtie.

Proiectul parlamentarilor UDMR a fost trimis la începutul lunii februarie la Senat pentru dezbateri.

Ultimele Articole