Scandal între Tutun CTC și Calea Ferată din Moldova. Compania nu mai vrea trenuri prin curtea sa

Scandalul dintre Tutun CTC și Calea Ferată din Moldova ia amploare. Întreprinderea Tutun-CTC (privatizată la începutul anului cu omul de afaceri Franck Arif) practic a blocat trecerea vagoanelor pe teritoriul său.

Tutun CTC și Calea Ferată

Pe 6 august 2019, administraţia Tutun-CTC a expediat pe adresa Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Rezerve Materiale, CFM și unor companii private o notă în care solicita ”sistarea transportului de vagoane pe tronsonul căii ferate ce traversează teritoriul SA Tutun-CTC”, până la clarificarea unor aspecte.

Totodată, conducerea Tutun-CTC afirmă că nu urmăreşte scopul de a limita posibilitatea utilizării liniei de cale ferată, dar aminteşte de faptul că întreprinderea a fost privatizată, iar activitatea ei nu presupune utilizarea transportului feroviar şi nici a căii ferate. Întreprinderea mai susţine că suportă cheltuieli de circa 45.000 de lei pe lună pentru întreţinerea şi asigurarea tranzitului de mărfuri pe calea ferată de pe teritoriul ei şi atrage atenţia la faptul că deţine hale unde sunt depozitate mărfuri accizabile cu regim special, iar tranzitul ar crea anumite impedimente.

Se dorește un protocol între Tutun CTC și Calea Ferată din Moldova

În consecinţă întreprinderea propune ca soluţie semnarea unui contract de servitute cu cei care vor să utilizeze segmentul de cale ferată, care să prespună acoperirea cheltuielilor suporatte de Tutun-CTC.

La fel, întreprinderea cere alcătuirea unui orar lunar de trecere a garniturilor de tren pe teritoriul său şi coordonarea lui cu Tutun-CTC, iar tranzitul ar fi recomandat după orele 21.00, informează site-ul Noi.md.