Turcia se apropie de lansarea primului tren de mare viteză produs intern

Turcia se apropie de lansarea primului tren de mare viteză produs pe plan intern, după ce autoritățile au anunțat că producția primului set a ajuns la un stadiu de realizare fizică de aproximativ 90%. Potrivit Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, noua ramă electrică, proiectată pentru o viteză maximă de 225 km/h, urmează să fie pusă pe șine și să intre în faza de testare în 2026.

Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Abdulkadir Uraloğlu, care a precizat că noua ramă electrică este proiectată pentru o viteză maximă de 225 km/h și reprezintă cel mai rapid tren dezvoltat până acum de industria feroviară din Turcia.

Producția primului tren, aproape de finalizare

Conform declarațiilor ministrului, lucrările la primul set sunt în faza finală, fiind în curs de finalizare echipările interioare și ultimele detalii tehnice. Ramele electrice sunt compuse din opt vagoane cu caroserie din aluminiu și vor avea o capacitate totală de 577 de pasageri.

„Vom pune primul tren pe șine și vom începe procesul de testare în 2026”, a declarat Abdulkadir Uraloğlu, subliniind că proiectul a ajuns la un nivel de maturitate industrială care permite intrarea în etapa de verificare dinamică și omologare.

În cadrul proiectului, autoritățile turce estimează producția a 15 rame electrice de mare viteză, inclusiv un prototip, în intervalul 2026–2028.

În prezent, pe liniile de mare viteză din Turcia sunt în exploatare 31 de rame, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din flota existentă ar urma să fie completată cu trenuri fabricate intern.

Dotări moderne și accent pe accesibilitate

Noua ramă electrică de mare viteză este echipată cu un pachet complet de sisteme moderne destinate siguranței și confortului pasagerilor.

Printre acestea se numără sistemul de control și monitorizare a trenului, sistemul automat de oprire, ușile electromecanice pentru accesul pasagerilor, instalațiile de climatizare complet automate, sistemele de detectare și alarmare la incendiu, precum și sistemele audio-vizuale de informare a călătorilor și camerele de supraveghere.

Trenurile vor oferi, de asemenea, acces Wi-Fi, automate pentru produse alimentare și băuturi, precum și o zonă de tip kitchen. Un element important îl reprezintă dotările dedicate pasagerilor cu mobilitate redusă: două compartimente special amenajate și lifturi care permit îmbarcarea și debarcarea direct de la nivelul peronului, cu scaunul rulant.

Potrivit ministrului Transporturilor, trenurile au fost concepute „pentru a răspunde atât nevoilor actuale, cât și celor viitoare, cu un nivel ridicat de confort și inovație”.

Parte a unui program mai amplu de localizare industrială

Dezvoltarea ramei electrice de mare viteză se înscrie într-un program mai larg de localizare a producției de material rulant, inclus în Programul Prezidențial Anual pentru 2026.

Documentul prevede creșterea ponderii componentelor produse pe plan intern și dezvoltarea capacităților naționale de proiectare, cercetare-dezvoltare, producție, mentenanță și reparații pentru vehicule feroviare.

În acest context, producătorul național TÜRASAŞ lucrează nu doar la trenul de mare viteză, ci și la alte proiecte strategice. Pe lângă prototipul HSR de 225 km/h, compania dezvoltă nouă rame electrice cu viteze de până la 160 km/h, destinate serviciilor regionale și interregionale, precum și aproximativ 30 de locomotive electrice de linie.

Totodată, sunt în desfășurare activități de proiectare pentru o locomotivă de tip Co-Co și pentru vehicule de întreținere feroviară, urmând ca faza de prototipare să fie lansată după finalizarea designului.

Investiții industriale și capacități de producție

Programul național prevede și dezvoltarea infrastructurii industriale necesare producției de trenuri de mare viteză. TÜRASAȘ a demarat deja realizarea unei uzine dedicate în nord-vestul Turciei, în provincia Sakarya.

Fabrica va avea o suprafață de aproximativ 15.000 m² și o capacitate de producție de până la 12 rame de mare viteză, fiind estimată o contribuție anuală la economie de circa 83,1 milioane de dolari.

Autoritățile de la Ankara consideră că investițiile în transportul feroviar, alături de cel maritim, vor contribui la reducerea impactului asupra mediului, la creșterea eficienței energetice și la scăderea costurilor din sectorul transporturilor și logisticii.

În acest cadru, electrificarea rețelei și creșterea numărului de vehicule cu tracțiune electrică reprezintă obiective-cheie ale strategiei pe termen mediu și lung.

Un pas strategic pentru industria feroviară turcă

Intrarea în faza de testare a primei rame electrice de mare viteză produse intern marchează un pas important pentru industria feroviară din Turcia.

Dincolo de dimensiunea simbolică, proiectul indică ambiția autorităților de a construi un ecosistem industrial capabil să susțină producția de trenuri de mare viteză și să reducă dependența de importuri într-un segment tehnologic complex.

Testele programate pentru 2026 vor reprezenta următorul prag critic al proiectului, urmând să confirme dacă trenul poate intra ulterior în exploatare comercială și să devină o componentă permanentă a rețelei de mare viteză a Turciei.

IN THE SPOTLIGHT

Soluții americane pentru dezvoltări imobiliare, translatate în domeniul feroviar

Care este legătura dintre o vilă construită într-o zonă cu teren accidentat și o cale ferată care traversează un defileu? La prima vedere niciuna,...

Ultimele Articole

Secret Link