Tunelul Eole din Paris, care va conecta centrul metropolei de la gara Hausmann-Saint Lazare la Nanterre, pe o distanță de 8 km, a fost finalizat și acum urmează faza testelor.
Echipele de lucrători de la SNCF Réseau și partenerii de la Projet Eole au realizat în ultima perioadă următoarele operațiuni: deschiderea unui nou tunel, montarea ultimelor șine, punerea sub tensiune a catenarei și operaționalizarea sistemului de semnalizare feroviară.
În aceste condiții, vor putea fi făcute primele teste dinamice între Haussmann Saint-Lazare și Nanterre, care vor permite verificarea tuturor funcționalităților căii de rulare și ale celorlalte componente. Progresiv, aceste încercări vor supune infrastructura feroviară la exigențele mass transit ale viitoarei linii RER E, cu o viteză maximă de 120 km/oră și o capacitate de peste 650.000 de pasageri pe zi în cadrul exploatării comerciale în inima metropolei pariziene.
În paralel, echipele Projet Eole și partenerii lor industriali se ocupă de amenajarea celor trei viitoare stații feroviare de pe traseul noii linii, la Neuilly-Porte Maillot, la La Défense-Grande Arche și la Nanterre-La Folie.
Tunelul Eole din Paris a costat 3,8 miliarde de euro
Recent, asocierea de firme TSO, Eiffage Rail, TSO Caténaires și Sages Rail a finalizat instalarea echipamentelor feroviare, doar această operațiune necesitând un cost de 144 de milioane de euro. În cifre, lotul de sisteme feroviare ale tunelului Eole se prezintă după cum urmează: 28 km de șine, dintre care 12 km pe terasament de balast și 16 km pe beton, o parte supraterană și o parte în tunel, trei noi stații feroviare, 73 de aparate de cale, 350 de muncitori în vârful de activitate al șantierului.
În total, investiția în construcția acestui tunele (fără materialul rulant aferent) s-a ridicat la suma de 3,8 miliarde de euro. În cadrul proiectului, sunt opt parteneri: Statul francez, Regiunea Île-de-France, Société du Grand Paris, Municipalitatea din Paris, Consiliul Departamental Hauts-de-Seine, Consiliul Departamental Yvelines, Île-de-France Mobilités și SNCF Réseau.
Prin proiectul Eole, linia RER va fi prelungită anul viitor până la Nanterre și în 2026 până la Mantes la Jolie.