spot_img
marți, iulie 5, 2022
spot_img

GALERIE FOTO Trotuarul rulant din Gara de Nord, investiție a Primăriei Capitalei, a fost vandalizat

Trotuarul rulant din Gara de Nord, în care Primăria Capitalei a investit 11 milioane de lei în 2013 și care nu a funcționat decât sporadic, a fost vandalizat.

Adrian Bărbulescu

Trotuarul rulant a făcut parte din proiectul Pasajului Basarab, dar nu a mai fost asigurată mentenanța.

”Investiția de 11 milioane de lei a Primăriei Municipiului București este complet distrusă, la 7 ani de la inaugurare. Este vorba despre trotuarul rulant construit în cadrul proiectului Pasajului #Basarab, cu scopul de a facilita legătura dintre Gara de Nord și Gara Basarab (plus nodul intermodal Basarab). Din păcate, trotuarul rulant a fost dat uitării, la doar un an de la inaugurare. Nu a mai fost păzit, s-a defectat, nu a fost reparat sau întreținut în niciun fel. Treptat, acest obiectiv de investiții a devenit un obiectiv de vandalizat și un focar amplasat într-o zonă extrem de vizibilă a capitalei. Practic, orice turist care intră în #București pe calea ferată este întâmpinat de această priveliște dezolantă. Acest trotuar rulant înfățișează întocmai starea în care se află #GaradeNord, ce are nevoie urgentă de modernizare (…) Asociația „Metrou Ușor” face un apel către autorități pentru a aduce Gara de Nord mai aproape de bucureșteni, prin modernizarea și restaurarea gării la standarde vest europene”, au scris reprezentanții Asociației Metrou Ușor pe pagina lor de Facebook.

Trotuarul rulant din Gara de Nord nu a funcționat decât un an

Trotuarul rulant dintre Gara de Nord şi Gara Basarab a fost dat în folosinţă în noiembrie 2013 și nu a funcționat decât un an, după care a fost oprit.

Investiţia în valoarea de 11 milioane de lei a constat în şase trotuare rulante, câte trei pentru fiecare sens, cu o lungime de 80 de metri fiecare, care se deplasau cu 0,5 metri pe secundă. Cele şase porţiuni au o capacitate maximă de 6.000 de persoane pe oră pe sens.

De doi ani nu s-au mai cerut verificări tehnice

Club Feroviar a prezentat în luna martie a acestui an un document oficial emis de Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune – CNCIR SA, prin care se face o trecere în revistă a celor întâmplate de-a lungul anilor în ceea ce privește autorizările emise pentru trotuarul rulant.

”În evidența CNCIR SA sunt înregistrate 6 trotuare rulante care sunt montate la locația mai sus menționată. Primele autorizări ale funcționării au fost efectuate în data de 29 iulie 2012, iar apoi au fost prelungite scadențele de funcționare, în urma verificărilor tehnice periodice, până la data 23 mai 2018 (data la care a expirat scadența acordată cu ocazia verificărilor tehnice efectuate în data de 24 mai 2017).  După această dată, CNCIR SA nu a mai primit nicio comandă de efectuare a verificărilor tehnice și drept consecință a trimis către deținător o adresă pentru informare și conștientizare (la acea vreme deținător era ASTALDI S.A.) cu privire la obligativitatea efectuării verificărilor tehnice”, se arată în documentul menționat.

Primăria condusă de Gabriela Firea promitea că va pune în funcțiune trotuarul rulant din Gara de Nord

Tot în martie, Primăria Capitalei, condusă la acea vreme de Gabriela Firea, dădea vina pe administrația condusă de Sorin Oprescu

”Deficiențele semnalate la pasajul rulant care face legătura între Gara de Nord și Gara Basarab vin ca urmare a faptului că acesta a fost pus în funcțiune de administrația precedentă fără a există recepție la finalizarea lucrărilor. Conform legii, fără acest document, Administrația Străzilor nu a putut să asigure administrarea și mentenanța acestui obiectiv. Astfel, pasajul rulant a fost preluat în gestiune de către Administrația Străzilor în mai 2018, după ce a fost realizată recepția la finalizarea lucrărilor”, se arăta într-un răspuns al PMB la solicitarea Club Feroviar.

Primăria Municipiului București preciza faptul că Administrația Străzilor a solicitat o expertiză tehnică din partea producătorului. ”Devizul estimativ pentru revizia generală are valoarea de 180.000 lei, fără a se preciza și eventualele defecțiuni ascunse. Deficiențele sunt la instalația electrică și părți mecanice. În bugetul Administrație Străzilor pe anul 2020 au fost alocate sumele necesare pentru lucrările de reparații la pasajul rulant care leagă Gara de Nord de Gara Basarab, iar în perioada următoare se va organiza licitație publică în vederea încheierii unui acord cadru de reparații”, se mai arată în răspunsul Municipalității.

Licitație care nu a mai fost organizată.

Ultimele Articole