duminică, septembrie 26, 2021
spot_img

FOTO Cum va recepționa PMB trotuarul rulant din Gara de Nord, vandalizat în noiembrie 2020

La 10 ani de la inaugurare, Primăria Municipiului București vrea să înceapă în perioada următoare procedurile pentru recepția Pasajului Basarab, inclusiv trotuarul rulant din Gara de Nord. Numai că acesta din urmă a fost vandalizat la începutul lunii noiembrie a anului trecut, iar făptașii nu au fost prinși nici până în momentul de față.

Adrian Bărbulescu

Trotuarul rulant face parte din obiectivul de investiții Pasaj Basarab, pe care se circulă încă din data de 19 iunie 2011, dar care nu a fost recepționat nici până acum de beneficiar, Primăria Capitalei.

În anul 2015, Consiliul General a aprobat prin HCGMB nr. 139/30.06.2015 predarea obiectivului în administrarea Administrației Străzilor, ALPAB, RATB și către Direcția Utilități Publice din cadrul PMB, în conformitate cu Anexa 1 la hotărâre.

Dispute ale Primăriei cu constructorul

”Litigiile cu constructorul au fost cauzate de faptul că recepția la finalizarea lucrărilor pentru pasajul Basarab nu a fost realizată de administrațiile precedente. Au existat două încercări în acest sens, în anul 2015 și 2018, când, prin Dispoziție de Primar, au fost înființate comisii care să realizeze această procedură.

Concret, în anul 2015 comisia constituită a admis recepția cu remedieri (inclusiv trotuarul rulant care face legătură între Gara de Nord și Gara Basarab, nefuncțional la acea dată), însă primarul Sorin Oprescu nu a semnat procesul verbal de recepție. În anul 2018, o altă comisie a admis la rândul ei recepția, tot cu remedieri, care trebuiau realizate de către constructor în termen de 90 de zile. Procesul verbal de recepție nu a fost semnat de primarul Gabriela Firea. Constructorul nu a executat lucrările solicitate, în concluzie comisia a propus respingerea recepției. Primarul Gabriela Firea nu a semnat procesul verbal de respingere a recepției. Primăria Generală a Municipiului București va demara procedurile necesare pentru recepția pasajului Basarab în cel mai scurt timp posibil”, se arată într-un răspuns al Primăriei Capitalei la solicitarea Club Feroviar.

Va fi interesant de văzut cum va recepționa și prelua Primăria trotuarul rulant, din moment ce el se află într-o stare avansată de degradare, după ce a fost vandalizat la începutul lunii noiembrie a anului trecut.

Cei care au vandalizat trotuarul rulant din Gara de Nord nu au fost prinși

Club Feroviar a încercat să afle dacă autorii actului de vandalism au fost prinși. Din răspunsul primit de la Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române reiese mai degrabă că nu: ”Datele solicitate de dumneavoastră fac obiectul unui dosar penal, întocmit la nivelul Biroului de Poliție Transporturi Feroviare Gara de Nord și aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, în care se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 alin.(1) din Cod penal. Menționăm că, în conformitate cu prevederile art. 285, alin.(2) din Codul de procedură penală, procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, fapt pentru care nu vă putem pune la dispoziție celelalte date solicitate”.

Trotuarul rulant din Gara de Nord nu a funcționat decât un an

Trotuarul rulant dintre Gara de Nord şi Gara Basarab a fost dat în folosinţă în noiembrie 2013 și nu a funcționat decât un an, după care a fost oprit.

Investiţia în valoare de 11 milioane de lei a constat în şase trotuare rulante, câte trei pentru fiecare sens, cu o lungime de 80 de metri fiecare, care se deplasau cu 0,5 metri pe secundă. Cele şase porţiuni au o capacitate maximă de 6.000 de persoane pe oră pe sens.

Primăria condusă de Gabriela Firea promitea că va pune în funcțiune trotuarul rulant din Gara de Nord

Gabriela Firea dădea vina pe Sorin Oprescu

În martie 2020, Primăria Capitalei, condusă la acea vreme de Gabriela Firea, dădea vina pe administrația condusă de Sorin Oprescu pentru nefuncționarea trotuarului rulant.

”Deficiențele semnalate la pasajul rulant care face legătura între Gara de Nord și Gara Basarab vin ca urmare a faptului că acesta a fost pus în funcțiune de administrația precedentă fără a există recepție la finalizarea lucrărilor. Conform legii, fără acest document, Administrația Străzilor nu a putut să asigure administrarea și mentenanța acestui obiectiv. Astfel, pasajul rulant a fost preluat în gestiune de către Administrația Străzilor în mai 2018, după ce a fost realizată recepția la finalizarea lucrărilor”, se arăta într-un răspuns al PMB la solicitarea Club Feroviar.

Primăria Municipiului București preciza faptul că Administrația Străzilor a solicitat o expertiză tehnică din partea producătorului. ”Devizul estimativ pentru revizia generală are valoarea de 180.000 lei, fără a se preciza și eventualele defecțiuni ascunse. Deficiențele sunt la instalația electrică și părți mecanice. În bugetul Administrație Străzilor pe anul 2020 au fost alocate sumele necesare pentru lucrările de reparații la pasajul rulant care leagă Gara de Nord de Gara Basarab, iar în perioada următoare se va organiza licitație publică în vederea încheierii unui acord cadru de reparații”, se mai arăta în răspunsul Municipalității.

Licitație care nu a mai fost organizată și, între timp, trotuarul a fost vandalizat.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole