Trenurile vor avea durate de călătorie înjumătățite după modernizarea Brașov-Sighișoara

23 aprilie 2020

Promisiunile legate de modernizarea Brașov-Sighișoara au fost făcute zilele trecute de către șeful CFR SA, Ioan Pintea, într-o emisiune difuzată la Radio România în care au fost invitați și jurnaliști ai Club Feroviar. Lucrările vor începe în forță în data de 15 mai, a spus directorul general al CFR SA, Ioan Pintea. Practic, în lucrări vor fi angajați 1.000 de oameni și nu mai puțin de 100 de utilaje moderne.

Doru Cireașă

modernizarea Brașov-Sighișoara lucrări la CFR
Trenurile vor avea durate de călătorie înjumătățite după modernizarea Brașov – Sighișoara

„Tehnologia pe care o adoptă constructorul este una destul de performantă. Oricum, în perioada de vârf, vor fi mobilizaţi între 700 şi o mie de persoane pe întreg şantierul”, a spus Ioan Pintea.

După cum a informat recent Club Feroviar, în data de 9 aprilie a fost emisă de către CFR SA o informare privind începerea lucrărilor. Procedura legală este emiterea unei astfel de informări cu cel puțin o săptămână înainte de începerea lucrărilor. De asemenea, începerea lucrărilor trebuie să aibă loc cu cel mult 42 de zile după data semnării acordului contractual.

Semnarea informării către Railworks arată importanța acordată de CFR acestui proiect finanțat din fonduri europene.

Trenurile vor avea durate de călătorie înjumătățite după modernizarea Brașov-Sighișoara

În premieră, Ioan Pintea a vorbit despre felul în care modernizarea loturilor 1 și 3 va ajuta traficul feroviar. Directorul general explicăfaptul că odată încheiate lucrările de modernizare trenurile vor avea durate de călătorie înjumătățite. Ameliorarea se va simți în special la trenurile inter – regio cu mai puține opriri. „Ca timp de călătorie, va fi foarte, foarte mult redus la trenurile de pasageri care nu au opriri, în prezent de la 102 minute, cât face trenul, va fi redus la 47 de minute, adică sub jumătate, iar trenurile regionale de pasageri, trenuri care au mai multe opriri, de la 141 de minute timpul va fi redus la 79 de minute”, spune el.

„Viteza trenurilor de călători va crește de la o medie de 70 km/h la 160 km/h pe 95 % din traseu”, mai spune el.

Contractul a fost semnat în martie

Compania CFR SA și asocierea Railworks (Alstom, Arcada, Aktor, Euroconstruct Trading 98) au semnat în martie contractul de execuție pentru lucrările de modernizare a loturilor 1 și 3 din tronsonul de cale ferată Brașov-Sighișoara, respectiv Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, cu o lungime de 86 de kilometri. Valoarea lucrărilor este de 2,9 miliarde de lei.

Semnarea contractului a devenit posibilă după ce în urmă cu aproximativ două luni Curtea de Apel București a respins acțiunea deschisă în vara anului trecut de către asocierea Brasig, anume companiile austriece Swietelsky și Strabag.

Curtea de Apel București s-a pronunțat definitiv în ceea ce privește execuția lucrărilor de modernizare pe loturile 1 și 3 de pe calea ferată Brașov-Sighișoara. Astfel, Compania Națională de Căi Ferate CFR a declarat câștigătoare oferta Railworks, în dauna celor de la Brasig.

”Respinge contestaţia ca nefondată. Definitivă (…) Respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată. Disjunge cererea privind anularea în parte a raportului procedurii şi actelor entităţii contractante care au stat la baza acestuia, cu referire la încadrarea ofertantului Aktor în cazul de excludere prevăzut de art. 180 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 99/2016, de restul contestaţiei. Pe cererea disjunsă, Repune cauza pe rol. Acordă termen şi pune în vedere intimatei- entitate contractantă să depună la dosar actele depuse odată cu răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 12 de către intimata Asocierea RailWorks. Pe restul contestaţiei, Admite în parte contestaţia. Anulează comunicările privind rezultatul procedurii şi în parte raportul procedurii nr. 11/1/604/19.06.2019, în ce priveşte evaluarea ofertei Asocierea RailWorks raportat la îndeplinirea cerinţei privind neîncadrarea în prevederile art. 178 şi 180 (lit. g, h) din Legea nr. 99/2016. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei Asocierea RailWorks raportat la îndeplinirea cerinţei privind neîncadrarea în prevederile art. 178 şi 180 (lit. g, h) din Legea nr. 99/2016, cu luarea în considerare a aspectelor reţinute prin hotărâre. Respinge în rest contestaţia”, spunea decizia Curții de Apel.

Brasig a avut o ofertă mai mare decât Railworks cu 40 milioane de euro

Această ofertă, mai ieftină, pentru loturile 1 și 3 (Brașov-Apața și Cața-Sighișoara, în lungime totală de 86 km) nu a fost însă acceptată deoarece – argumenta CFR SA inițial –  Euroconstruct Trading 98 este în insolvență.

Însă, potrivit legii 99 din 2016 privind achizițiile sectoriale, când unul dintre participanți intră în insolvență, autoritatea contractantă trebuie să-i ceară acestuia explicații privind posibilitatea de îndeplinire a contractului. De menționat faptul că Euroconstruct Trading nu era nici măcar liderul asocierii, acesta fiind Alstom Transport România SA.

A urmat o adevărată sarabandă a proceselor, sentințele instanțelor fiind dintre cele mai diverse. Prin această amânare în Justiție a semnării contractului, CFR SA a pierdut 30% din finanțarea europeană alocată proiectului pentru modernizarea Brașov-Sighișoara.