Sorin Chinde, Grampet: trenurile urbane constituie o soluție viabilă pentru reducerea poluării

28 august 2020

Vicepreședintele Grupului Grampet Sorin Chinde susține că trenurile urbane constituie o soluție viabilă pentru reducerea poluării și militează pentru adoptarea de politici naționale în acest sens.

trenurile urbane

Declarația a fost făcută cu prilejul Conferinței Automotive Transport and Logistics, organizată de RBC Business Chamber.

”În mod evident, transportul feroviar constituie o soluție viabilă pentru reducerea poluării. Acest lucru este valabil inclusiv în mediul urban, prin utilizarea trenurilor urbane ca o soluție de mobilitate, fiind o alternativă la utilizarea mașinilor personale. Pentru dezvoltarea acestui mod de transport, sunt necesare, pe lângă investițiile în infrastructura feroviară, terminale intermodale, centre logistice și crearea, respectiv implementarea de politici naționale care să încurajeze mutarea transporturilor de marfă de pe camioane pe calea ferată”, a declarat Sorin Chinde, citat de PSNews.

Trenurile urbane pot fi finanțate cu bani europeni

Consiliile județene și primăriile au cadrul legislativ prin care să acceseze fonduri europene pentru trenuri metropolitane și alte proiecte feroviare, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate de Guvern la finele lunii mai.

Este pentru prima oară când autorităților locale li se permite implicarea în domeniul feroviar. Primul beneficiar ar putea fi Clujul, unde a fost lansat deja studiul de fezabilitate pentru trenul metropolitan. Și Regiunea București-Ilfov ar putea beneficia de această prevedere legislativă.

Pe lista doritorilor de trenuri metropolitane sau regionale s-au mai înscris și alte orașe, cum ar fi Reșița, Timișoara sau Sibiu.