CFR Călători participă alături de OBB la trenurile speciale pentru Austria

8 mai 2020

Operatorul român feroviar de stat CFR Călători a anunțat vineri că participă, alături de OBB, la trenurile speciale pentru Austria, destinate îngrijitorilor români.

trenurile speciale pentru Austria Ordonanța Militară 2 nevăzător la vagonul cușetă

Primele trenuri special comandate pentru asigurarea transportului lucrătorilor sezonieri la Viena sunt solicitate să circule începând cu finalul acestei săptămâni, ca urmare a cererii operatorului feroviar de călători din Austria (OBB) și a discuțiilor purtate între autoritățile din Austria și România.

CFR Călători participă, în calitate de operator feroviar, la efectuarea acestui transport, în parteneriat cu compania austriacă OBB, organizatorul acestei acțiuni. Din punct de vedere tehnic, CFR Călători este pregătită, însă efectuarea transportului se va realiza cu condiția ca partea austriacă să adune suficiente rezervări pentru ocuparea vagoanelor, a informat operatorul feroviar.

Astfel, sunt pregătite, în prima parte a acestui program, două perechi de trenuri cu plecare din Viena la Timișoara, în datele de 9 și 12 mai (plecare din Viena ora 23:05), respectiv cu plecare de la Timișoara la Viena în datele de 10 și 13 mai 2020 (plecare din Timișoara ora 21:13).

Toate trenurile vor fi formate numai din vagoane cușetă, fiecare garnitură având în compunere câte cinci vagoane românești și cinci vagoane austriece. Numărul total de locuri într-un tren este de aproximativ 350.

Circulația trenurilor speciale se va derula în conformitate cu condițiile aprobate de Ministerul Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne din România. Pentru desfășurarea programului în bune condiții, au fost angrenate CFR SA, autoritățile locale, structurile teritoriale ale Poliției de Transport Feroviar, ale Direcției de Sănătate Publică (DSP), ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), ale Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) și Autoritarea Rutieră Română.

Reguli pentru călătoria cu trenurile speciale pentru Austria

OBB și autoritățile din Austria se ocupă de rezervarea locurilor pentru trenurile special comandate. De asemenea, responsabili de selecția și deplasarea pasagerilor cu aceste trenuri sunt agențiile de recrutare din Austria.

Transportul pasagerilor se va realiza în conformitate cu prevederile în vigoare referitoare la regulile de distanțare socială, respectiv a regulilor de igienă și comportament emise de autorități pentru protecția persoanelor și prevenirea infecției cu Covid-19.

La plecarea din Timișoara, au acces în aceste trenuri special comandate de OBB doar persoanele declarate admise de DSP. Toți călătorii au obligația să poarte mască de protecție la urcarea/coborârea din trenuri și pe durata călătoriei și se recomandă utilizarea mănușilor de unică folosință.

Pentru operațiunile de îmbarcare/debarcare a călătorilor vor fi asigurate culoare special amenajate pentru accesul, respectiv părăsirea organizată a incintei stației de cale ferată. Orele de plecare/sosire a trenurilor în Viena și Timișoara pot suferi mici modificări în funcție de procedurile autorităților implicate, a mai precizat CFR Călători.