EXCLUSIV Trenurile Soarelui 2021, LISTA completă. Cum ajungem în sudul litoralului

14 mai 2021

Trenurile Soarelui 2021 vor începe să circule de vineri, 11 iunie. De la această dată vor pleca garniturile de lung parcurs din orașele din țară către malul mării, iar sâmbătă, 12 iunie, vor fi disponibile legături directe și din București. Club Feroviar vă prezintă în premieră lista trenurilor directe din București către Mangalia, cu opriri în Constanța și în stațiunile din sudul litoralului.

Adrian Bărbulescu

Trenurile Soarelui 2021

Legături directe spre Constanța sunt pe toate durata anului, însă în extrasezon accesul către sudul litoralului este problematic, necesitând schimbarea garniturii. Club Feroviar a arătat recent că aceste inconveniente se mențin și în perioada în care se derulează programul Litoralul pentru toți.

CITEȘTE și Litoralul pentru toți a început fără trenuri directe, fără bilete online și cu pensionari umiliți

Din data de 11 iunie însă toate aceste opreliști se ridică, iar CFR Călători va introduce în circulație trenuri directe din București și marile orașe din țară către Mangalia. Startul va fi însă ”furat” de operatorul brașovean Regio Călători, care pune în mișcare garnituri spre Mangalia încă de la data de 1 iunie, după cum a arătat recent Club Feroviar.

Trenurile Soarelui  2021. Șase garnituri spre și dinspre Mangalia

minivacanța de 1 Mai TFC în Mersul Trenurilor 2020-2021 Litoralul pentru toți peroane moderne la Gara Constanța viteza de circulație CFR Trenurile Soarelui 2020 30 de ore Timișoara-Mangalia Trenurile Soarelui 2019
 

Revenind la operatorul feroviar de stat, vă prezentăm lista completă a trenurilor care vor circula începând cu data de 11 iunie din țară și din 12 iunie din București (sunt incluse și garniturile operate de Regio Călători):

București-Mangalia

R-E 8005 3:22 București Nord 7:47 Mangalia  (vine de la Sibiu, plecare 18,30 în ziua anterioară ca IRN 1924)

IRN 1922 6:24 București Nord 10:40 Mangalia (vine de la Arad, plecare 18,15 în ziua anterioară)

IRN 1942 6:50 București Nord 11:06 Mangalia (vine de la Cluj-Napoca, plecare 19,15 în ziua anterioară; la Dej Călători primește vagoane de la Baia Mare, de unde au plecat la 17,50)

IRN 1946 8:30 București Nord 12:29 Mangalia (vine de la Satu Mare, plecare 17,00 în ziua anterioară)

IRN 1985 8:55 București Nord 13:02 Mangalia

R-E 16083  10:09 București Băneasa 13:45 Mangalia, operat de Regio Călători (vine de la Brașov, plecare 07,20 ca R-E 16082)

Mangalia-București

IRN 1947 13:52 Mangalia 18:14 București Nord (merge la Satu Mare, sosire 09,05 în ziua următoare)

R-E 16084 14:25 Mangalia 17:48 București Băneasa, operat de Regio Călători (merge la Brașov, sosire 20,37 ca R-E 16085)

IRN 1941 16:00 Mangalia 20:34 București Nord (merge la Cluj-Napoca, sosire 07,50 în ziua următoare; la Dej  Călători detașează vagoane pentru Baia Mare, sosire 09,20)

IRN 1980 17:20 Mangalia 21:33 București Nord (merge la Reșița Sud, sosire 08,16 în ziua următoare ca R 09163; la Caransebeș detașează vagoane pentru Timișoara Nord, sosire 08,14 ca IRN 078)

R-E 8006 18:10 Mangalia 22:35 București Nord (merge la Sibiu, sosire 07,38 în ziua următoare ca IRN 1923)

IRN 01921 19:10 Mangalia 23:11 București Nord (merge la Simeria, sosire 08,05 în ziua următoare).

Este de așteptat ca în următoarele zile și Astra Trans Carpatic să anunțe data de la care va prelungi până la Mangalia traseul trenului București-Constanța și retur.

Acestor trenuri li se adaugă cele de la/spre Iași, care nu trec prin București:

Iași-Mangalia și retur

IRN 01964 22:30 Iași 8:36 în ziua următoare Mangalia

IRN 01963 20:15 Mangalia 6:16 în ziua următoare Iași.



Trenurile Soarelui 2021 spre stațiunile din sud, doar în prima parte a zilei

persoanele fără adăpost din gări bilete online pentru studenți rezervarea online a călătoriilor studenților programul de guvernareDe remarcat că niciun tren nu pleacă din București spre Mangalia  în cursul după-amiezii. În minivacanța de 1 Mai a fost introdus, în premieră după mulți ani, un tren direct spre Mangalia cu plecare din București Nord după-amiază, mai exact la 17,10.

Acest tren, IR 1585, va circula și după 12 iunie, însă va avea traseul limitat la stația Constanța. Prelungirea traseului până la Mangalia și în sezonul estival ar fi o idee pe care ar primi-o cu bucurie turiștii care vor să ajungă la Vama Veche, de exemplu, dar care nu pot pleca din Capitală în cursul dimineții.

17 perechi de trenuri București-Constanța în fiecare zi

la mare cu trenul de 1 Mai nou tren București-Constanța modernizarea peroanelor din gara Constanța licitație pentru modernizare peroane peroane moderne la Gara Constanța trenuri cu electricieni Trenurile Soarelui 2020 gratis cu trenul vagoane modernizate mersul trenurilor de Sfânta Maria călătorii cu trenul pentru studenți tren suplimentar spre Constanța revizia tehnică a vagoanelorȘi numărul garniturilor care vor face legătura între București și Constanța (care își continuă sa nu călătoria până la Mangalia, va crește de pe 12 iunie.

În total, zilnic vor fi 16 perechi de trenuri pe această relație – 15 din/spre Gara de Nord și unul din/spre Gara Băneasa. Dintre acestea, 13 vor fi operate de CFR Călători, două de Softrans, una de Regio Călători și una de Astra Trans Carpatic.

Iată lista completă (sunt incluse și cele prezentate mai sus, care circulă până la/de la Mangalia):

București-Constanța

R-E 8005 3:22 București Nord 6:01 Constanța

R 8021 5:58 București Nord 10:37 Constanța

IRN 1922 6:24 București Nord 8:56 Constanța

IRN 1942 6:50 București Nord 9:29 Constanța

IR 1581 7:10 București Nord 9:31 Constanța

IR 15583 8:00 București Nord 10:23 Constanța (Astra Trans Carpatic)

IRN 1946 8:30 București Nord 11:09 Constanța

R-E 15987 8:45 București Nord 10:53Constanța (Softrans)

IRN 1985 8:55 București Nord 11:24 Constanța

IR 1688 9:25 București Nord 11:25 Constanța

R-E 16083 10:09 București Băneasa 12:13 Constanța (Regio Călători)

R-E 15989 10:20 București Nord 12:35 Constanța (Softrans)

IR 1583 14:00 București Nord 16:17 Constanța

IR 1683 16:00 București Nord 18:00 Constanța

IR 1585 17:10 București Nord 19:30 Constanța

IR 1587 20:05 București Nord 22:28 Constanța

Constanța-București

IR 1586 5:30 Constanța 7:51 București Nord

IR 1580 8:20 Constanța 10:40 București Nord

IR 1682 13:00 Constanța 14:58 București Nord

IR 1582 14:00 Constanța 16:19 București Nord

IR 15584 14:45 Constanța 17:05 București Nord (Astra Trans Carpatic)

R 8024 14:50 Constanța 19:47 București Nord

IRN 1947 15:24 Constanța 18:14 București Nord

R-E 16084 15:50 Constanța 17:48 București Băneasa (Regio Călători)

R-E 15986 16:05 Constanța 18:23 București Nord (Softrans)

IR 1686 17:00 Constanța 18:58 București Nord

R-E 15988 17:08 Constanța 19:14 București Nord (Softrans)

IRN 1941 17:50 Constanța 20:34 București Nord

IR 1584 18:45 Constanța 21:00 București Nord

IRN 1980 19:15 Constanța 21:33 București Nord

R-E 8006 20:00 Constanța 22:35 București Nord

IRN 01921 20:50 Constanța 23:11 București Nord.