BREAKING Trenurile internaționale revin în circulație de la 1 iulie, LISTA completă

24 iunie 2020

Trenurile internaționale revin în circulație progresiv, începând cu data 1 iulie 2020, a anunțat miercuri Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători.

În urma negocierilor purtate de conducerea CFR Călători cu operatorii feroviari OBB din Austria și MAV Start din Ungaria se reia circulația, prin frontierele feroviare Curtici – Lokoshaza și Episcopia Bihor – Biharkerestesz, a trenurilor internaționale cu plecare din București Nord, Brașov, Timișoara Nord ce au ca destinație Budapesta și Viena, deci și IR 346/347 Dacia.Trenurile internaționale revin în circulație

Trenurile internaționale revin în circulație spre Bulgaria

Ca urmare a acordului de circulație din partea administratorului feroviar BZD din Bulgaria, CFR Călători va repune în circulație, din data de 6 iulie 2020, trenurile internaționale 1095 și 1094 pe ruta București Nord – Ruse și retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obținut încă acordul pentru circulația feroviară către Salonic și Halkali/Istanbul.

Trenurile au legătură în stația Ruse spre/dinspre Sofia cu trenurile 461/460 Ruse – Sofia și retur și circulă după următorul orar:

  • 1095 /461 București Nord (plecare 11:00) – Ruse (sosire 13:45/plecare 14:15) – Sofia  (sosire 20:05)
  • 460/1094 Sofia (plecare 07:10) – Ruse (sosire 13:15/plecare 14:15) – București Nord (sosire 17:00)

Primul tren internațional care a fost deja repus în circulație după restricțiile din perioada pandemiei de coronavirus este cel Regio care face legătura între Craiova și Vidin.

CFR Călători precizează că va reveni la circulația corespunzătoare sezonului estival spre/dinspre Sofia, Salonic, Halkali/Istanbul în condițiile în care administrațiile feroviare partenere vor transmite acordul de circulație pe teritoriul țărilor lor. Conform protocoalelor internaționale, la deschiderea traficului feroviar internațional de lung parcurs, sistemul de rezervare și vânzare a locurilor în trenuri va fi corelat cu sistemul european de vânzare și rezervare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, puteți să consultați pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să sunați la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să vă adresași personalului din stații.