Instrucțiunile sub formă de proiect propuse zilele trecute de către Ministerul Transporturilor sunt destinate tocmai punerii în circulație a ramelor automotoare Alstom și CRRC și în viitor și a celor de la PESA. ARF a scos la licitație ramele fără a exista și instrucții ce sunt necesare la CFR SA.
Avem trenuri, dar n-avem instrucțiuni. Astfel pare a sta situația în România, unde avem trenuri de gabaritul standadelor europene, dar nu avem instrucțiunile necesare CFR pentru punerea lor pe șine.
Instrucții necesare lipsă
Subiectul a fost trecut zilele trecute sub tăcere de către Ministerul Transporturilor, care a elaborat un proiect de act normativ despre care Club Feroviar a scris aici. În nota de fundamentare a acestuia s-a menționat vag faptul că anumite categorii de material rulant automotor au caracteristici tehnice constructive care se încadrează în categoria transporturilor cu gabarit CFR vagon de încărcare depășit, încadrându-se în categoria denumită 0-VM.
O întreagă încurcătură. Dar care sunt standardele existente și aplicabile pentru problema noastră? În primul rând, trebuie să menționăm că documentația de licitație prezentată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară cere respectarea standardului SR EN 15273 DE3 pentru înălțimea maximă cu pantograful coborât. Acest standard, cunoscut mai degrabă ca DE3 este de extindere a standardului G2 la coridoare TEN-T și nu are valori pentru înălțimea statică, ci doar pentru cea cinematică ce trebuie să fie sub 4,68 metri.
Dar cum se potrivește aceasta cu instrucțiunile CFR de acceptare pe șine a materialului rulant, adică care e condiția ca un tren să nu fie declarat negabaritic. Pentru trenurile de marfă situația e simplă, avem Ordinul 103 din 2008 de aprobare a Instrucțiilor 328 pentru admiterea și expedierea transporturilor excepționale pe infrastructura feroviară.
Pentru trenurile de călători situația e ceva mai complicată, iar documentul rețelei CFR cere ca trenurile în cauză să respecte Directiva de încărcare a UIC, fosta Anexa II RIV.
Pentru a lămuri situația și a permite intrarea noilor trenuri pe rețea a devenit necesară includerea trenurilor de călători la gabaritul celor excepționale de marfă, clasa 0-VM. Numai că aceasta clasă, mai generoasă, este specifică mai degrabă trenurilor ruse care beneficiază de un ecartament larg. Ceea ce a făcut ca unii specialiști să speculeze că se pregătește un import de automotoare de pe piața estică.
Astfel, dacă DE3 nu are precizate limite pentru înălțimea și lățimea statice, standardul rusesc 0-VM permite o înălțime statică până la 4,65 metri.
La ceas de seară. Și cu ERA cum rămâne?
Cum a putut ARF să ceară un produs de înălțime neprecizată sau pentru care nu existau instrucțiuni de punere în circulație la CFR SA? Ce se va întâmpla în condițiile în care un proiect de act normativ trebuie să stea cel puțin 10 zile în dezbatere publică și în care s-a anunțat punerea ramelor pe șine pe 15 noiembrie, deci peste câteva zile?
O altă problemă reclamată de specialiști ai căii ferate este modul în care OTF va obține certificatul de siguranță necesar.
„OTF care dorește înscrierea în lista actualizată/modificată a vehiculelor feroviare motoare acceptate în cadrul evaluării pentru eliberarea certificatului de siguranță a unui material rulant 20 tone/osie, respectiv sarcina pe metru liniar de până la 7,2 tone/metru, va solicita CFR întrunirea unei comisii formate din șeful celei mai apropiate stații CFR de locul unde se află materialul rulant, sau împuternicitul acestuia cel puțin în funcția de impiegat de mișcare, autorizați în acest scop, și împuternicitul operatorului de transport feroviar. OTF va atașa la solicitare toată documentația tehnică necesară din care să rezulte dimensiunile proiectate ale materialului rulant. În cazul în care forma exterioară a materialului rulant este neuniformă de-a lungul acestuia OTF va specifica în documentație toate punctele în care este necesară efectuarea de măsurători”, spune proiectul.
Or, specialiștii industriei feroviare reamintesc că tot materialul rulant trebuie înregistrat la ERA în registrele sale, nu e suficient ca noaptea câteva persoane să stabilească dimensiunile trenului.
Oricum, procedurile propuse de Minister au acum impact minor asupra materialului rulant și de acestea vor beneficia toți furnizorii viitori și prezenți, gen Alstom, CRRC, Pesa în viitor, când va sosi primul tren în România, au explicat reprezentanți ai producătorilor.