spot_img
miercuri, mai 18, 2022
spot_img

VIDEO Trenuri jefuite în Los Angeles. Mizerie pe calea ferată ca la Dragonul Roșu

Se înmulțesc pe zi ce trece cazurile de trenuri jefuite în Los Angeles, iar mii de resturi provenite de la colete furate din vagoane ajung pe şine.

Infractorii atacă des containerele de marfă, din mers, apoi aruncă la întâmplare lucrurile pe care nu le consideră suficient de valoroase, transmite site-ul StirileProTV.ro.

Peisajul, nu departe de centrul oraşului Los Angeles, statul California, este unul dezolant. Angajaţii în domeniul feroviar recunosc că sunt depăşiţi de situaţie. În ultimele trei luni, şinele de cale ferată au fost curăţate de multe ori, dar hoţii revin şi fac ravagii. Feroviarii speră că, odată intensificate controalele poliţiştilor, situaţia se va îndrepta.

„Vorbim despre o infracțiune și, sincer să fiu, ar trebui să aplicăm mai dur legea aici, în Los Angeles. Lucrez pentru compania asta de opt ani și nu am mai văzut așa ceva până acum. Hoții sar în trenuri, aceste încuietori pe care le au containerele sunt niște sigilii de plastic, așa că nu sunt prea rezistente. Nu le pasă dacă trenurile sunt în mișcare sau nu, sar în ele, sparg încuietorile și pur și simplu fură tot ce apucă. Fură orice, de la kituri de testare COVID, la mobilier, anvelope, biciclete, televizoare…”, spune Adam Rodriguez, angajat al unei companii de căi ferate.

Trenuri jefuite în Los Angeles. Reacția Union Pacific

Reprezentanții Union Pacific, una dintre cele mai mari companii feroviare din SUA, au declarat că ar putea evita să opereze în comitatul Los Angeles în urma creșterii numărului de furturi, pe care le pune pe seama urmăririi penale fără finalitate. Containerele și trenurile sunt încuiate, dar pot fi sparte.

Oficialii Union Pacific au declarat luna trecută, într-o scrisoare adresată procurorului districtual din Los Angeles, că operatorul de transport feroviar a înregistrat o creștere de 160% de la an la an a furturilor în comitatul Los Angeles. Compania susține că o directivă specială din decembrie 2020 emisă de procurorul districtual George Gascon, care a schimbat modul în care sunt urmărite infracțiunile de nivel scăzut, a contribuit la această creștere.

În România, doar pe Magistrala 800, în dreptul complexului comercial Dragonul Roșu, poate fi văzută o mizerie în apropierea căii ferate oarecum similară cu cea de la Los Angeles.

Ultimele Articole