spot_img
miercuri, decembrie 8, 2021
spot_img

TFC a preluat de la Regio Călători două trenuri de Aeroport. CFR Călători – restul de 18

CFR Călători  nu a preluat toate cele 20 de trenuri de Aeroport la care Regio Călători a renunțat de joi, 1 iulie. Două au fost preluate de Transferoviar Călători, operator deținut de omul de afaceri Călin Mitică.

trenuri de Aeroport trenuri spre Aeroport linia de Otopeni trenul de test la aeroport

”Pentru a permite în continuare mobilitatea cetățenilor, începând de astăzi, 1 iulie 2021, CFR Călători va opera 60 de trenuri pe ruta București Nord- Aeroportul Henri Coandă și retur, după ce un operator privat de transport feroviar de călători a renunțat la această rută. CFR Călători își concentrează atenția pe creșterea calității serviciilor asigurate călătorilor și face în continuare demersuri pentru a dezvolta și îmbunătăți serviciul de transport oferit. Trenurile sunt formate din automotoare Desiro, cunoscute ca Săgeata Albastră și circulă în regim de tren Regio cu un tarif de 4 lei, accesibil tuturor. Circulaţia trenurilor CFR Călători este cadenţată şi acoperă aproape întreaga durată a zilei. Traficul de călători este astfel deservit în mod optim, asigurând nevoile de transport atât pentru traficul de călători ocazional, cât şi pentru cel de navetă”, se arată într-un comunicat dat publicității joi după-amiază de operatorul feroviar de stat.

72 de trenuri de Aeroport pe zi, dintre care 60 ale CFR Călători

Or, până la retragerea de pe această rută, Regio Călători opera 20 de trenuri zilnic (10 perechi). Iată cum erau dispuse cele 72 de trenuri zilnice până azi:

SNTFC CFR Călători (operatorul național de transport feroviar de călători) – 42 de trenuri

Regio Călători (operator privat de transport feroviar de călători) – 20 de trenuri

Transferoviar Călători (operator privat de transport feroviar de călători) – 10 trenuri.

Consultând mersul trenurilor de aeroport, pe site-ul Infofer.ro, rezultă că în locul a două dintre cele 20 de trenuri care erau operate de Regio Călători, circulă acum garniturile Transferoviar Călători. (A.B.)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole