spot_img
luni, noiembrie 29, 2021
spot_img

Trenuri ciocnite în tunel în Marea Britanie

Un mecanic de locomotivă a fost descarcerat în cele din urmă din cabina sa după ce două trenuri s-au lovit într-un tunel feroviar lângă Salisbury, Marea Britanie.

Potrivit standard.co.uk, un tren Great Western Railway s-a răsturnat după ce a deraiat în interiorul tunelului Fisherton, în ceea ce a fost declarat un „incident major” de către Serviciul de Pompieri Wiltshire. 

Poliția britanică de transport (BTP) a anunțat că a fost chemată duminică la ora 18.46 (20.46 ora României), în urma informațiilor că un tren a deraiat. „Un număr de oameni au fost răniți, dar, din fericire, nimeni nu a murit”, a spus Poliția.

BBC a raportat că se crede că aproximativ 12 persoane au fost rănite și că unul dintre mecanici ar fi fost prins în cabina lui. Toți pasagerii au fost evacuați și se crede că rănile sunt ușoare, surse descriind oamenii drept „răniți care se deplasau”. 

Network Rail a raportat că trenul Great Western 1708 pe ruta Portsmouth Harbour – Bristol Temple Meads a lovit un obiect când a ieșit din tunelul de lângă gara Salisbury și ultimul vagon a deraiat. Trenul s-a lovit ulterior în interiorul tunelului cu garnitura SWR 1720 de la Londra Waterloo la Honiton. (sursa foto BBC.co.uk)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole