VIDEO Primele trenuri au plecat din Wuhan, după mai bine de două luni de carantină

8 aprilie 2020

Miercuri dimineața, primele trenuri au plecat din Wuhan, orașul din China cu 11 milioane de locuitori unde a început pandemia de Covid-19, după mai bine de două luni de zile carantină totală.

trenuri au plecat din Wuhan

De la Wuhan la Beijing sunt 1.230 km, pe care trenurile de mare viteză îi străbat în patru ore și 20 de minute. De la Wuhan la Shenzen sunt 1.070 km și trenurile fac patru ore și jumătate. Între Shanghai și Wuhan sunt 827 km și călătoria durează mai puțin de patru ore, informează HotNews.

Autoritățile au ridicat o parte dintre restricții și oamenii pot, pentru prima oară de după după luni și jumătate, să plece cu trenurile de mare viteză către alte orașe din China. Primul tren a plecat la ora locală 6,00 către Jingzhou, un oraș situat la 204 km, până la care călătoria durează 80 de minute.

Primele trenuri au plecat din Wuhan. Controale stricte

Mii de oameni au mers către gară și se estimează că 55.000 de persoane vor lua trenul în decursul zilei de miercuri. În Wuhan școlile sunt încă închise, iar autoritățile au avertizat cetățenii să nu călătorească decât dacă este absolut necesar. Cei care merg la Beijing trec prin două runde de teste, iar în alte provincii cei care vin de la Wuhan trebuie să stea două săptămâni în carantină.

Toată lumea este obligată să folosească o aplicație de tracking și să aibă în ea dovada că nu au fost bolnavi și nici nu au intrat în contact cu oameni bolnavi de COVID-19. Sistemul chinez înregistrează fiecare loc unde oameni fac plăți și este celebră și rețeaua de sute de milioane de camere video de supraveghere.

Până azi puteai doar să vii la Wuhan, nu să și pleci

Traficul feroviar fusese reluat în Wuhan din 28 martie, după un blocaj care a durat mai bine de două luni de zile, însă doar într-un sens. Primele trenuri de pasageri au ajuns în acea sâmbătă la Wuhan, oraşul chinez de unde a pornit pandemia de Covid-19.

Până azi, călătorii aveu voie doar să sosească, nu să şi părăsească oraşul cu 11 milioane de locuitori, care a fost izolat de lume din luna ianuarie.