spot_img
joi, decembrie 8, 2022
spot_img

Trenuri anulate pe relația Gara de Nord-Aeroport Otopeni. Călătorii, preluați de autobuze ale STB

Timp de trei zile, vor fi mai multe trenuri anulate pe relația Gara de Nord-Aeroport Otopeni, pentru a permite Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA să facă lucrări la aparatele de cale.

Gestionarul infrastructurii a anunțat că în perioada 28-30 martie 2022, în intervalul orar 09:00 – 14:00, personalul feroviar de specialitate desfășoară reviziile bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale pe relația București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport, conform reglementărilor feroviare.

Reviziile bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale se vor desfășura timp de trei zile, în stațiile București Nord, HM Pajura, Mogoșoaia și pe linia de racord spre Aeroport, cu scoaterea de sub tensiune a liniei de contact și închiderea temporară a circulației trenurilor, pe relația București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport, între orele 09:00-14:00.

Astfel, în perioada 28-30 martie 2022, în intervalul orar 09:00-14:00, legătura directă spre și dinspre Aeroportul Internațional Henri Coandă (AIHC) va fi asigurată de Societatea de Transport București Ilfov, care redeschide linia 780 Gara Basarab – Aeroportul Internațional Henri Coandă, pe care vor circula patru autobuze, în intervalul orar 08:00-14:30, cu plecări de la Gara Basarab, respectiv AIHC, la un interval de succedare de 30 de minute.



18 trenuri anulate, la CFR Călători și TFC

În perioada desfășurării lucrărilor feroviare, respectiv 28-30 martie 2022, în intervalul orar 09:00-14:00, CFR SA a solicitat celor doi operatori de transport feroviar de călători – CFR Călători și Transferoviar Călători – anularea a 18 curse, din cele 72 prevăzute în orarul zilnic de circulație pe relația București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București T1, celelalte trenuri respectând programul de circulație stabilit în Mersul Trenurilor.

Ultimele Articole