vineri, martie 29, 2024
spot_img

Sindicatele acuză: Trenuri aglomerate la CFR Călători, în plină pandemie. Navetiștii sunt nemulțumiți

Chiar dacă operatorul feroviar de stat are vagoane disponibile, în urma anulării a sute de curse, în continuare sunt trenuri aglomerate la CFR Călători, mai ales cele de navetă, în plină pandemie de coronavirus. Situația a fost semnalată conducerii societății de către sindicaliști, care au cerut măsuri imediate, printre care și repunerea în circulație a unor garnituri, mai ales că mulți angajați ai companiilor feroviare nu mai au cu ce să ajungă la serviciu. Directorul general al CFR Călători, Dan Costescu, susține că au fost suplimentate cu vagoane trenurile de navetă. Sindicaliștii îl contrazic.

Adrian Bărbulescu

sunt trenuri aglomerate la CFR Călători trenuri suplimentare pentru navetiști reduceri tarifare la CFR Călători trenuri suburbane București-Buftea facilitate pentru navetiști
FOTO cu rol pur ilustrativ

”Urmare a contextului creat de fenomenul medical coronavirus, odată cu punerea în aplicare a Ordonanțelor Militare emise de Guvernul României, CFR Călători a anulat din circulație cca 30% din trenuri. Unele din aceste trenuri erau utilizate de personalul turant de la cele trei companii de cale ferată. La analiza pe care vă rugăm să o faceți, să aveți în vedere faptul că salariații, membrii noștri de sindicat nu au alte mijloace de transport pentru a se deplasa la si de la locul de muncă. Considerăm că imposibilitatea acestor salariați de a se deplasa la locul de muncă pune în pericol circulația tuturor trenurilor de marfă și de călători”, se arată într-o adresă trimisă conducerii CFR Cîlători de Grigore Mare, președintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane.

Trenuri aglomerate la CFR Călători, pe ruta Roșiori – București

În adresă se ”ia la puricat” situația, regională cu regională, fiind semnalate rutele unde trenurile sunt aglomerate, chiar dacă CFR Călători are parc excedentar de vagoane, după ce a anulat sau a limitat circulația a sute de garnituri. Pe Regionala București, sindicaliștii sesizează faptul că ruta Roșiori – București este cea mai eglomerată.

”Am fost sesizați de salariați că trenurile de navetă rămase în circulație sunt foarte aglomerate, deoarece nu sunt vagoane suficiente în compunerea acestora”, se arată în documentul citat. Aici sunt date și exemple concrete: trenurile 9303, 9306, 9001 și 1597/1696 pe relația București – Roșiori și retur, dar și trenul 5010 Buzău – București.

Tot în ceea ce privește Regionala București, sindicaliștii solicită opriri suplimentare, de un minut, ale unor trenuri, după cum urmează: 1529 la Buda, Florești Prahova și Valea Largă, 1890 la Fusea și Mătăsari, 1632 la Azuga. În plus, în document se precizează că este necesară repounerea în circulație a unor trenuri: 8580, 8585/8586, pe relația Urziceni – Slobozia Veche, 1693 București Nord – Drobeta Turnu Severin, 1825/1826 București Nord Târgu Jiu și retur.

Se cere repunerea în circulație a unor trenuri de navetiști

În ceea ce privește Regionala Craiova, și aici se solicită repunerea în circulație a unor trenuri anulate: 2851 în zilele de duminică pe relația Craiova – Turceni – Târgu Jiu, 9505 în locul trenului 13208 Orșova – Craiova, 9387 Roșiori Nord – Craiova și 9138 Băilești – Craiova.

Pe raza de activitate a Regionalei Cluj, se cere aprobarea circulației perechii de trenuri 12745/12746 până la stația Baia Mare. ”Solicităm aceasta deoarece sunt foarte mulți salariați de la cele trei companii CFR care se deplasau la și de la serviciu. În acest moment sunt blocați și nu mai au cum să ajungă la serviciu”, se arată în adresă.

Solicitări de reluare a circulației unor garnituri pe regionalele Brașov, Iași și Constanța

În cazul Regionalei Brașov, sindicaliștii cer repunerea în circulație a următoarelor trenuri: 2562 Mediaș – Sibiu, 3531,3532, 3535 Brașov – Rupea și retur, 4581, 4585 Brașov – Sfântul Gheorghe și retur și 13623 Brașov – Teiuș.

Pentru Regionala Iași, se cere menținerea în circulație a următoarelor trenuri: 5412 Pașcani – Adjud și 5411 doar pe distanța Adjud – Bacău sau repunerea în circulație a trenului 1658 Bacău – București Nord, cu opriri în stațiile Valea Seacă, Faraoani, Orbeni și Sascut; 5608 Suceava Nord – Iași să plece mai târziu cu 25 de minute din stația Suceava Nord, după sosirea trenului 13604, pentru preluarea personalului care trebuie să ajungă la RC Suceava; repunerea în circulație pe distanța Piatra Neamț – Bicaz a trenului 5464, în loc de 5462.

În fine, și pe Regionala Constanța sunt unele probleme. Sindicaliștii solicită repunerea în circulație a următoarelor trenuri de navetă: 8592, 8591 Ciulnița – Călărași, 8580, 8581, 8577, 8570 Ciulinița – Slobozia și retur, 8385 Constanța – Mangalia și 8002 Constanța – București Obor.

Dan Costescu susține că a suplimentat numărul de vagoane

Într-un interviu acordat News.ro, directorul general Dan Costescu susține că a suplimentat numărul de vagoane la trenurile de navetiști și că nu sunt trenuri aglomerate la CFR Călători.sunt trenuri aglomerate la CFR Călători CFR Călători la rectificarea bugetară restrângere de activitate la CFR Călători Covid 19

„A fost suspendată sau limitată circulaţia pentru 453 de trenuri, ceea ce reprezintă 43% din totalul de 1.040 de trenuri care circulau zilnic. Dintre acestea, 330 sunt trenuri Regio si 123 sunt trenuri InterRegio. Unele trenuri InterRegio au opriri suplimentare pentru a prelua şi călătorii din staţiile mai mici. Au fost suplimentate cu vagoane trenurile de navetă pentru a evita aglomeraţia şi pentru a permite accesul în siguranţă al cât mai multor călători în tren”, a spus Dan Costescu.

Contactați de Club Feroviar, reprezentanții operatorului feroviar de stat nu au precizat, până la publicarea acestui articol, ce măsuri concrete s-au luat pentru a remedia problemele semnalate de sindicaliști.

Sindicaliștii îl contrazic. Grigore Mare: ”În felul ăsta punem pe butuci calea ferată”

Sindicaliștii îl contrazic însă pe Costescu. Contactat de Club Feroviar, președintele Federației Naționale Mișcare Comercial Vagoane, Grigore Mare, a declarat că nu a primit niciun răspuns, cu toate că adresa a fost trimisă conducerii CFR Călători în urmă cu două zile, pe 8 aprilie, așa cum o dovedește și numărul de înregistrare primit de la societate.

sunt trenuri aglomerate la CFR Călători CFR Călători vrea să cumpere automotoare sindicaliștii feroviari despre Rovana Plumb

”În felul ăsta punem pe butuci calea ferată. În goana asta de a reduce, de a reduce, o să ajungem rău de tot. Calea ferată este un serviciu social care trebuie menținut. Bine, nu în totalitate, dar trebuie suplimentate cu vagoane trenurile de navetiști”, a spus el.

Club Feroviar va publica punctul de vedere oficial al CFR Călători, dacă și când acesta ne va fi transmis.

 

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole