spot_img
duminică, noiembrie 28, 2021
spot_img

Filmul documentar Trenul Regal va avea vineri premiera oficială în cinematografele din România

Documentarul Trenul Regal, în regia baronului Johannes von Holzhausen, care prezintă publicului implicarea instituţiei Casei Regale în viaţa socială şi culturală a României, va avea vineri premiera oficială în cinematografele din România.

Trenul Regal

Lungmetrajul, o producţie Navigator Film Austria, în coproducţie cu HiFilm Productions şi Televiziunea Română, va rula în Bucureşti (Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Cinema Muzeul Ţăranului, Happy Cinema), Bistriţa (Centrul Cultural Dacia), Bârlad (Cinema Victoria Cityplex), Botoşani (Happy Cinema), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanţa (Cinema „Jean Constantin”), Craiova (Cinema Patria), Focşani (Sala Balada), Odobeşti (Casa de Cultură), Iaşi (Cinema Ateneu), Sibiu (Cine Gold, Cinema Arta), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta Cityplex), Slobozia (Casa de Cultură), Topliţa (Cinema 3D Călimani), Târgu Mureş (Cinema Arta).

Din distribuţia documentarului fac parte Majestatea Sa Margareta, Principele Radu, Principesa Maria a României, dar şi istoricul, criticul de artă şi consilierul Casei Regale, Adrian Buga.

Familia Regală călătorește în fiecare an cu Trenul Regal

Anual, Custodele Coroanei, Margareta, şi Principele Radu fac o călătorie cu „Trenul regal” pe trasee care ating regiuni îndepărtate ale României şi le permit să intre în contact cu români iubitori ai monarhiei. „În paralel cu înaintarea trenului, îl urmărim pe arhivarul Adrian Buga, care caută, conservă şi combină materiale provenite din epoca regalităţii, care ascultă poveştile celor ce ştiu să evoce România de odinioară”, se precizează în comunicatul dat publicității de producătorii filmului și preluat de Agerpres.

Potrivit comunicatului, călătoria Trenului Regal, de la staţia de pornire la cea terminus, este metafora care leagă povestea de un secol şi jumătate a unei instituţii profund legată istoric şi identitar de ţara noastră, de prezentul şi de viitorul ei.

Documentarul a avut premiera mondială în 2019 la Dok Leipzig, fiind inclus în competiţia internaţională, şi a fost lansat pe marile ecrane din Austria şi Germania, la începutul anului 2020. Scenariul este semnat de Johannes Holzhausen şi Constantin Wulff, directorul de imagine este Joerg Burger, de sunet s-a ocupat Vlad Voinescu, în timp ce montajul a fost realizat de Dieter Pichler. (A.B.)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole