Trenul lui Kim Jong Un, dictatorul nord-coreean, a ajuns marți dimineață în Federația Rusă, a anunţat Ministerul Apărării din Coreea de Sud.
”Ministerul Apărării Naţionale consideră că liderul nord-coreean Kim Jong Un a intrat în Rusia în această dimineaţă cu un tren privat”, au declarat marţi oficialii ministerului, după ce media nord-coreene şi Kremlinul au confirmat călătoria liderului nord-coreean, fiind prima sa deplasare în afara ţării în patru ani, relatează Agerpres.
Duminică, liderul nord-coreean Kim Jong Un a părăsit Phenianul cu trenul pentru a merge în Rusia, unde urmează să se întâlnească cu preşedintele Vladimir Putin, a anunţat marţi dimineaţa agenţia de presă nord-coreeană ACTC. Kim Jong Un ”a plecat duminică după-amiază cu trenul pentru a merge în Federaţia Rusă”, a scris presa oficială. Experţii apreciază că întâlnirea dintre cei doi lideri la Vladivostok, în estul îndepărtat al Rusiei, s-ar putea concentra pe un acord privind armamentul, întrucât Vladimir Putin ar încerca să obţină arme din Coreea de Nord pentru războiul din Ucraina. Coreea de Nord ar căuta să obţină tehnologii avansate de la Rusia pentru programul său de sateliţi şi submarine.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări luni, înainte de anunţul oficial al călătoriei, că nu este programată nicio întrevedere Kim-Putin în cadrul forumului economic de la Vladivostok.
Kim Jong Un nu a mai părăsit Coreea de Nord de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în 2020.
Trenul lui Kim Jong Un, aprovizionat cu mâncare și băutură de lux
Trenul verde are în spate o adevărată istorie, fiind folosit de toată dinastia Kim de-a lungul timpului pentru vizite în China, Rusia și Uniunea Sovietică, relatează Euronews.
Se crede că trenul ar avea cel puțin 90 de vagoane puse la dispoziția liderului nord-coreean, potrivit unui raport al serviciilor de informații sud-coreene. Potrivit acestui raport, redactat în 2009, trei trenuri operează de fiecare dată când liderul de la Phenian călătorește: un tren securizat, un tren care îl transportă pe liderul nord-coreean și un al treilea care transportă gărzi de corp și provizii suplimentare.
Fiecare vagon este blindat, ceea ce le face mult mai grele decât majoritatea vagoanelor unui tren obișnuit. Această greutate suplimentară se traduce printr-o viteză redusă, de maximum 40 km/oră. Pe vremea lui Kim Jong Il (tatăl lui Kim Jong Un), potrivit raportului din 2009, 100 de ofițeri de securitate călătoreau în trenul de avangardă, testând siguranța căii ferate. În plus, trenul era escortat de elicopterele și avioanele militare. Douăzeci de gări au fost construite în Coreea de Nord doar pentru uzul personal al liderului, potrivit raportului.
„Era posibil să comanzi orice fel de mâncare din bucătăria rusă, chineză, coreeană, japoneză și franceză”, așa cum scrie Constantin Pulikovski, un oficial rus care a călătorit cu fostul lider în timpul unei vizite din 2011 în Rusia. Kim a insistat ca homarul viu și alte delicatese proaspete să fie livrate în tren atunci când acesta traversa Siberia în timpul călătoriilor în Rusia. Valize de vinuri de Bordeaux și Burgundia au fost aduse cu avionul de la Paris, a povestit Pulikovski.
Atunci când se plictisea, Kim se baza pe un grup de animatoare care îi cântau serenade în coreeană și rusă. Nu se știe exact ce face fiul său, Kim Jong Un, atunci când se află la bord, dar se știe că apetitul acestuia rivalizează cu cel al tatălui său. Se pare că acesta preferă brânza elvețiană, șampania Cristal și coniacul Hennessy.