duminică, octombrie 6, 2024
spot_img

Un mecanic a uitat să oprească trenul la Chitila și apoi a dat cu spatele până în stație

Un mecanic de locomotivă al unui tren operat de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA a uitat să oprească trenul la Chitila și apoi a dat cu spatele până în stația pe care o ratase.

Evenimentul ieșit din comun s-a produs vineri, 9 iunie 2023, când trenul de călători R 5007 nu a oprit în stația Chitila, deși ar fi trebuit, potrivit graficului de circulație. Trenul a plecat din București Nord la ora 17,00, iar la 17,10 avea oprire programată la Chitila, 9 km mai încolo. Numai că acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că mecanicul a uitat să oprească, relatează Ziarul de Ploiești, care citează mărturiile unor călători aflați în trenul cu pricina, postate pe Facebook.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


A uitat să oprească trenul la Chitila și s-a întors din drum

După câțiva kilometri, mecanicul de locomotivă al SNTFC CFR Călători și-a dat seama de greșeală, așa că a oprit și probabil a așteptat instrucțiuni. Ulterior a băgat locomotiva „în marșarier”, ca să bifeze și acea oprire, dând cu spatele.

Potrivit informațiilor din sistemul de monitorizare a circulației feroviare al CNCF CFR SA, garnitura operatorului feroviar de stat a ajuns la destinația finală, stația Ploiești Sud, cu o întârziere de 33 de minute după ora programată, 17,49.

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole