luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Trenul de Varna și Istanbul va circula pe la Videle și după inaugurarea podului Grădiștea

Chiar și după inaugurarea podului Grădiștea și redeschiderea circulației feroviare București-Giurgiu pe ruta directă, închisă din 2005, trenul de Varna și Istanbul va circula tot pe ruta ocolitoare, pe la Videle. La fel se va întâmpla și cu trenurile de marfă.

Informația a fost publicată inițial de Mainnews.ro și confirmată ulterior pentru Club Feroviar de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuț Săvoiu, responsabil cu coordonarea sectorului feroviar.

”Vor fi restricții de tonaj, pentru că la Daia s-a constatat că terenul este slăbit, așa că pe ruta directă se va circula doar cu automotoare, deoarece un tren clasic format din locomotivă și vagoane este mult mai greu”, ne-a spus Săvoiu.

Oficialul a precizat că problema de la Daia, de pe porțiunea de traseu care nu a intrat în proiectul de modernizare derulat de compania Porr Construct, va fi rezolvată abia în faza a doua a proiectului, când se va moderniza și restul liniei ferate. Cu acel prilej va fi construit un viaduct care să rezolve problema terenului slăbit. În consecință, va mai dura cel puțin patru ani până când pe calea ferată București-Giurgiu, secția 102, se va putea circula fără restricții.

În toamna anului trecut, Ministerul Transporturilor a elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor aferenți etapei a doua a proiectului privind modernizarea căii ferate București-Giurgiu. Pentru modernizarea celor 55 km rămași și electrificarea întregului tronson va fi necesară suma de 580 de milioane de euro, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.



Trenul de Varna și Istanbul rămâne pe ruta ocolitoare

La începutul acestei luni, CFR Călători a anunțat introducerea în circulație, începând cu data de 14 iunie, a unui tren internațional cu vagoane de Varna, Sofia și Istanbul.

Am semnalat faptul că trenul va avea o durată a călătoriei foarte mare, din varii motive, printre care și ocolul pe la Videle. Iată însă că nici această problemă nu va fi rezolvată prea curând și, cel mai probabil până în 2028 se va circula în continuare pe ruta ocolitoare. Așa că trenul internațional denumit ”România” va face tot 10 ore până la Varna și 20 de ore până la Istanbul.

Pe ruta directă București-Giurgiu vor circula doar automotoare Siemens Desiro (Săgeata Albastră).

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole