spot_img
vineri, ianuarie 21, 2022
spot_img

Petiție pentru trenul Ciumeghiu-Holod-Vașcău. Navetiștii riscă să-și piardă locurile de muncă

O petiție pentru trenul Ciumeghiu-Holod-Vașcău a fost lansată de deputatul PSD de Bihor Gheorghe Bogdan, după ce un operator privat a anulat cursele pe această secție.

trenul Ciumeghiu-Holod-Vașcău succes în transportul feroviar

Oamenii care foloseau trenul pe această rută sunt pe cale să-și piardă locurile de muncă, iar victime sunt și elevii care studiază la liceele din Beiuș și Ștei, fiindcă nu au mijloace de deplasare, spune parlamentarul, citat de Bihor Online.

Asta în condițiile în care nu există un drum paralel cu linia ferată. Documentul, semnat de peste 100 de persoane, în care oamenii își exprimă nemulțumirea că trenul nu mai circulă din 1 ianuarie 2020 a ajuns și la Regionala Cluj a CFR Călători, Instituția Prefectului Bihor și Consiliul Județean Bihor. Semnatarii își exprimă nemulțumirea față de decizia sistării circulației trenurilor de călători pe această rută, pe care acum câteva zeci de ani mergea acceleratul București-Vașcău.

Parlamentarul de Bihor a adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, privind încetarea circulației pe cale ferată a trenurilor de călători de pe ruta Ciumeghiu – Holod – Vașcău.

„Având în vedere această situație apărută la început de an, după un anunț prealabil făcut doar cu o lună înainte de punerea în aplicare a măsurii, consider că ministerul de resort este obligat să ia măsuri urgente pentru prevenirea apariției unei probleme sociale grave. Din acest motiv, i-am cerut ministrului Lucian Bode să estimeze un termen până la care vor fi reintroduse trenurile de călători pe această rută. Este inadmisibil în România anului 2020 să condamnăm la izolare oamenii din cauza unor bâlbâieli politice” , a declarat deputatul Gheorghe Bogdan.

Interregional Călători a renunțat la trenul Ciumeghiu-Holod-Vașcău

Operatorul feroviar Interregional Călători a anunţat că îşi va retrage din circulaţie toate trenurile de pe această rută începând din data de 1 ianuarie 2020. Zvonuri despre desființarea transportului feroviar pe traseul Ciumeghiu-Holod-Vaşcău sunt de mai bine de 15 ani. Printr-o hotărâre de Guvern din ianuarie 2004 s-a stabilit ca unele tronsoane de cale ferată considerate nerentabile să fie închiriate unor operatori privați. În această situație s-a aflat și ruta Ciumeghiu-Holod-Vaşcău, dată în administrare către SC Via Terra Spedition Cluj.

„Situația acestei linii ferate trebuie, obligatoriu, rezolvată în cel mai scurt timp. Ministrul are termen 30 de zile să dea un răspuns, dar având în vedere situația sper să soluționeze favorabil, cu prioritate. Nu putem ignora nici faptul că pentru mulți oameni, această linie e singura care asigură legătura cu Timișoara. Sunt pensionari, care conform legii au transport gratuit de care nu pot beneficia pe această rută”, a concluzionat deputatul Gheorghe Bogdan.

Ultimele Articole